Crapul începe să pună botul cam când se scutură salcia, în baltă. Îl apucă gărgăunii. Îl mănâncă ceafa. I se face dor de grătar și de tigaie. De regulă, cei mai buni pescari sunt bucureștenii. Ei știu așa ceva ca nimeni alții. Ăștia de la Dunăre nu au habar. Vin ei, din betoanele alea, din traficul ăla nebun, din smuceala aia continuă, cu bărcuțe, cu telecomenzi, cu senzori, cică dau la plantat, cu momeli care de care mai fistichii, cu mulinete Okuma, cu j de mii de rulmenți, cu lansete islandeze, daneze, blonde, brunete, înșirate pe stativ, cu monturi făcute după manualul de prindere pentru crapi când sunt fete mari, cu fire luate de pe siteurile de specialitate, transparente, de culoarea apei, când e tristă, numai figuri, băi, nene, cârlige tratate la forjă, momeală pusă în săculeți autodizolvanți, te doare bila, orice paznic de baltă, din câmpie, îți poate spune ce deștepți și ce mari pescari sunt bucureștenii. De regulă, aceștia prind pește fix cu o zi înainte să te duci și tu. Îl zăpăcesc. Îl bășică. Mii de tone. Sanchi, știi ce zic, Bobiță?! Despre momeli, nu mai vorbim, bile de 14, de 20, om de zăpadă, Moș Crăciun, Moș Gerilă, Moș Jumară, cu arome dintre cele mai exotice, de cacao cu lapte, de cafea de Brasilia, de cur de maimuță. Îi vezi înșirați și plictisiți pe toată salba de lacuri din zona Fundulea. Pe la Nucetu. La Dănești. La Valea Argovei. La Fântâna Doamnei. La Lupșanu. Nimeni nu mai e ca ei. La final, fac poze cu peștele prins la plasă, de paznicul bălții. Și se laudă cu ele până la Crăciunul următor.
Bobita si Gianni la peste – Las Fierbinti from Liviu Zachin on Vimeo.
Adevărul e însă unul extrem de simplu: dacă balta are pește, prinzi și tu, oricât de bucureștean prost ai fi. În câmpie, puțini știu că sunt adevărate colțuri de rai, bălțile Pavelescu, în luna Mai, arată precum grădinile Ghetsimani, înfloresc salcâmii și tot locul e plin de pâlcuri, care albi, care rozalii, te ia cu amețeală, singura problemă e că oricâtă frumusețe e în jur, te apucă nervii când stai și păzești vergile, lansetele și privești în gol, ca tuta, paznicul te asigură că e pește de nu poți să-l prinzi, în gârlă, numai că e acoperit cu apă, dar are el, azi, mofturi, ba e la bătaie, ba a bătut vântul, aseară, ba a plouat, n-a plouat, e prea cald, e prea frig, trebuia să vii ieri, e prea de dimineață, a fost la bătaie, e în concediu, trage, dar la momeală de care tu nu ai, la bile de plastic, la cretă, la boabe de fistic, la gumă de mestecat. La fel se întâmplă și pe zona Potcoava, alt colț rupt din cerul lui Dumnezeu și dat pământenilor, să se bucure de o așa frumusețe, cu pajiști, cu sălcii care de care mai arătoase, ca la un concurs de miss America de Sud, toate senzuale, creole, buzate, pline de nuri. Singura hibă e că degeaba e ditamai balta dacă peștele a devenit vilă, la periferia capitalei, prin Voluntari sau Brănești, că sunt destui fraieri care mai cred în poveștile pescărești, care sunt convinși că unde e apă musai trebuie să fie și pește, numai că, domnule, deși a fost o zi perfectă, n-a vrut, nici de-al dracului, să pună botul. A avut draci pe el!
De fapt, o zi perfectă de pescuit începe, la sfârșitul lui Octombrie, exact când răsare Soarele. Și la o astfel de perioadă, răsare și el puțin după 7,30, e tot roșu, ca un vin bun, gata să-ți întunece mințile. E un fel de emoticon dintr-acela exprimând o furie calmă. Și e rece în jur exact cum se păstrează nimic altceva decât vinul, fix vinul, la maxim 10-12 grade, să se matureze, să prindă coajă, să-ți dea putere. Pe DN3, în curbă, pe centura Călărașilor, spre Silistra, depinde ce vrei să vezi. La o astfel de oră, în semiobscuritate, ruinele fostului Combinat Siderurgic sunt desprinse dintr-un film s.f. Oricând ar putea veni o navetă spațială după fantoma fostei baterii cocsochimice. Un mutant. Un robot uriaș pus pe exterminarea vieții, pe Terra. Poți vedea șoseaua, ca un șarpe blând și nesfârșit. Aerul, căci atât e de greu încât poate fi decupat. Sau poți privi bălțile. Stufărișul. Păsăretul întârziat, făcut ghemotoc, ca niște plauri. Lebede zăpăcite. Pelicani încă neplecați. Zeci de cormorani. Dacă nu vezi așa ceva, ai trăit degeaba. Dacă nu vezi cum se scutură salcia în luciul apei, viața ta s-a scurs fără nici un folos. În oglinda apei, cerul e mult mai adânc. Câteva ore de liniște, pe malul bălții, cu denumire simplă, La Ciulinaru, înseamnă o pauză de respiro, o resetare, un fel de stop pus între toate alergăturile de peste zi. E un sentiment care nu poate fi înțeles decât de cei care iubesc diminețile și care vor să vadă cum se ridică aburii, în lumina puțină, peste liniște.
Pescarul adevărat, cel de bălți de câmpie, multe dintre ele mirosind a mâl putrezit, nu are la el echipament sofisticat și momeli luate din industria de consum. Cu frecție. Cu parfum de nu-mă-uita, cu mai vino pe la noi, cu, al dracu, băi, nu trage, are draci pe el. Pescarul adevărat are două vergi, două lansete ca vai de mama lor, o mână de porumb dulce și neapărat, dar neapărat mămăliga făcută nicăieri în altă parte decât în oala specială de făcut mămăligă. Întrebați unde vreți: mămăliga pentru crap se face în oala specială pentru făcut mămăligă pentru crap. Pe mal, o tai, frumos, cubulețe, ceva mai voluminoase decât unghia de la degetul mare de la mână. O folosești și pentru arc, e suficientă, o mămăligă cât s-o întinzi pe o farfurie pentru sosuri îți ajunge pentru cele câteva ore de așteptare, de tu și luciul apei, de tu și nimeni altcineva, de tu și nimic împrejur, doar liniște că poți auzi cum se scutură plopii. Și cocoșatul, când vine, se tulbură apa, pluta de la vargă, făcută dintr-un rest adunat de pe câmp, după ce s-a recoltat porumbul, prinde viață, vezi că pleacă de nebună, se scufundă sau se pune pe lat, asta e clipa magică, brațul devine una cu varga, undița e un fel de prelungire a lui, totul făcut cu o răbdare infinită, crapul se smucește, prima dată, după ce se simte încolțit, o ia la sănătoasa, apoi are o revelație, vrea să fugă pe mal, prin stuf, pe sub pontoane, e o luptă care se dă între om și viitoarea saramură, depinde cât e de mare căci adrenalina este direct proporțională cu greutatea peștelui, îl vezi, la un moment dat, cum iese din apă și vrea s-o ia la sănătoasa, pe picioare, zici că ești în Tom și Jerry, cu motanul Tom pofticios de peste la grătar, vorba aia, am prins monstrul, cine n-a pupat niciodată un mustăcios, abia scos din baltă, direct în bot, sub mustăți, ală nu are habar cum trebuie iubită femeia. Pește, vă spune mandea, nu găsiți decât în baltă la Ciulinaru. Celelalte gârle care vă îmbie cu filmări făcute de patron, imediat după ce a scos avele, nu sunt decât povești pescărești. Baftă, că de fire întinse e sătulă planeta!
