AcasăAnunțuriȘedință extraordinară a Comandamentului Local pentru Situații de Urgență

Ședință extraordinară a Comandamentului Local pentru Situații de Urgență

Primarul Daniel Ștefan Drăgulin, în calitatea sa de președinte, a convocat marți, 10 martie 2020, o ședință extraordinară a Comandamentului Local pentru Situații de Urgență, pentru luarea unor măsuri de protecție a populației în vederea preîntâmpinării și limitării efectelor infectărilor cu noul coronavirus.

În urma discuțiilor și a propunerilor membrilor CLSU, s-a aprobat, în unanimitate, o serie de măsuri, printre care enumerăm:

–        Dezinfecția periodică a locurilor de joacă pentru copii din parcurile municipiului Călărași

–        Închiderea în perioada 11-22 martie inclusiv, cu posibilitatea prelungirii în funcție de evoluția epidemiologică, aCentrului de zi pentru persoane cu handicap, Creşei, Centrului comunitar ,,Oborul nou”

–        Efectuarea dezinfecției în cele trei unități menționate, subordonate Direcției de Asistență Socială, dar și în toate școlile și grădinițele din municipiul Călărași

–        Verificarea modului de aplicare al măsurilor preventive la operatorul de Transport Public Local, magazine, supermarketuri, piețe şi instituțiile publice care lucrează cu publicul, măsuri dispuse de CNSSU în ședința din 9 martie, de către Corpul de control al Poliției Locale împreună cu asistenții medicali din subordinea Direcției de Asistență Socială

–        Obligativitatea luării măsurilor de dezinfecție periodică în taximetre și locuri de joacă închise (private)

BIROUL DE PRESĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read