AcasăAnunțuriADR Sud Muntenia: Comunicat de presă

ADR Sud Muntenia: Comunicat de presă

Peste 1.4 miliarde de lei solicitaţi din PR SM 2021-2027, la nivelul judeţului Călăraşi

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. În prezent, la nivelul regiunii Sud-Muntenia au fost depuse 1.664 de proiecte cu o valoare totală de aproape 15 miliarde de lei, valoarea solicitată fiind de 10.6 miliarde de lei. Pentru 114 de proiecte au fost semnate contractele de finanţare în valoare totală de 4.8 miliarde de lei. 

În ceea ce priveşte numărul proiectelor depuse, judeţul Călăraşi se află pe locul patru în regiune, după judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, cu 148 de proiecte depuse în valoare totală de aproape 1,4 miliarde de lei. Până în acest moment au fost semnate 9 contracte cu o valoare totală de peste 546 milioane de lei, valoare solicitată fiind de aproape 470 milioane de lei.

În ceea ce priveşte fondurile europene destinate mediul privat, AM PR SM 2021-2027 a gestionat două apeluri dedicate mediului de afaceri din cele şapte judeţe ale regiunii noastre. O linie de ajutor de stat pentru finanţarea IMM-urilor şi o schema de ajutor de minimis pentru microîntreprinderi şi întreprinderile mici. Mai exact, Apelul de proiecte 1.3 A destinat intensificării creșterii sustenabile și a competitivității IMM-urilor, unde s-au înregistrat, la nivelul judeţului  Călăraşi, 70 de proiecte depuse, cu o valoare totală de peste 83 milioane de lei şi Apelul 1.3 B destinat intensificării creșterii durabile și a competitivității microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și întreprinderilor mijlocii, unde s-au înregistrat 55 de aplicaţii depuse în valoare totală de peste 642 milioane de lei. Aceste cifre record pentru judeţul Călăraşi demonstrează interesul deosebit al mediului de afaceri pentru oportunităţile de finanțare oferite de PR SM 2021-2027. În total, antreprenorii călărăşeni au solicitat peste 725 de milioane de lei pentru dezvoltarea afacerilor şi consolidarea poziţiei pe piaţă.

Analizând cererile de finanțare depuse luând în considerare domeniile de activitate în care doresc să-și dezvolte afacerea, în funcție de coduri CAEN, se observă că cele mai multe aplicații au fost depuse pentru fabricarea confecțiilor metalice și părți componente ale structurilor metalice, precum și pentru lucrările de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. De asemenea, proiectele axate pe dezvoltarea activităților de asistență medicală specializată au fost extrem de populare.

Aceste cifre record pentru judeţul Călăraşi demonstrează interesul deosebit autorităţilor locale, judeţene şi al mediului de afaceri pentru oportunităţile de finanțare oferite de PR SM 2021-2027.

Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://2021 2027.adrmuntenia.ro/program/static/60

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read