AcasăComunicate de presăComunicat de presă privind semnarea contractului de finanțare ”Înființare creșă în municipiul...

Comunicat de presă privind semnarea contractului de finanțare ”Înființare creșă în municipiul Călărași, județul Călărași”

Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, contractul de finanțare pentru obiectivul ”Înființare creșă în municipiul Călărași, județul Călărași”. Contractul de finanțare semnat este pentru Programul Național de Dezvoltare Locală, subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor și orașelor, domeniul realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităților de învățământ preuniversitar, respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitare, înființate potrivit legii. Contractul de finanțare are o valoare de 2.038.180,17 lei, iar valoarea totală a investiției este de 2.328.529,95 lei. Creșa va fi amplasată pe un teren din incinta Școlii numărul 6, clădirea va avea regimul de înălțime P+1 și va avea suprafața construită de 421,05 mp și cea desfășurată de 842,10 mp. Creșa va avea 2 grupe și un număr maxim de 30 de copii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read