USR a cerut suplimentarea bugetului de stat pentru plata pensiilor contributive cu 18 miliarde de lei. Suma este suficientă pentru a acoperi indexarea pensiilor promisă prin lege (art. 84, alin. (3) din Legea 360/2023): mărirea valorii punctului de referință de la 81 de lei la 91 de lei, începând cu ianuarie 2025. USR a propus ca suma pentru indexarea pensiilor să fie luată din bugetul SRI, care a crescut nejustificat anul acesta.
Indexarea, dincolo de faptul că este prevedere legală, este un drept al pensionarilor, nu o favoare pe care le-o face Guvernul. Amendamentul USR a fost respins, PSD și PNL au votat împotrivă.
Parlamentarii USR au propus și creșterea sumei alocate pensiilor contributive pentru a acoperi întreaga perioadă a anului 2025, prin raportare la valoarea pensiilor aflate în plată în decembrie 2024. În acest moment, din buget lipsesc 2,7 milioane de lei pentru a acoperi plata pensiilor pe întregul an.
„Amendamentele noastre merg în direcția creșterii pensiilor, așa cum oamenii se așteptau pentru că Guvernul Ciolacu le-a promis. Acest lucru nu este un favor, ci sunt niște drepturi. Amendamentele noaste sunt corecte și de bun-simț, așa cum legea cere și așa cum este normal”, susține senatoarea USR Violeta Alexandru, membră în Comisia pentru Muncă și Solidaritate.
