AcasăActualitate"Europa este aici" – punți de colaborare și spirit european, celebrate la...

„Europa este aici” – punți de colaborare și spirit european, celebrate la Călărași

Palatul Socio-Cultural din Călărași a găzduit joi, 7 mai 2026, evenimentul „Europa este aici”, organizat cu prilejul Zilei Europei de către Secretariatul Comun pentru Programul Interreg VI-A România–Bulgaria, din cadrul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru granița România–Bulgaria.

Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” Călărași și Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu” din Călărași.

Manifestarea a reunit reprezentanți ai administrației publice, ai mediului educațional și ai instituțiilor partenere din România și Bulgaria, într-un cadru dedicat cooperării transfrontaliere și valorilor europene comune.

Printre oficialii prezenți s-au numărat și invitați din Bulgaria, printre care Stylian Stoichev, viceprimar al Municipalității Silistra, Rumyana Lebedova, director al Filialei din Silistra a Universității „Angel Kanchev” – Ruse, și Rumyana Ivanova, viceprimar al Municipalității Dobrichka.

Evenimentul a reprezentat un prilej de dialog deschis și constructiv între partenerii români și bulgari, punând bazele unor noi colaborări și consolidând relațiile dintre comunitățile de la graniță.

Unul dintre punctele de atracție ale zilei a fost expoziția de echipamente moderne de intervenție prezentată de ISU Călărași, dotări achiziționate prin proiecte europene dedicate creșterii siguranței cetățenilor și eficienței intervențiilor în situații de urgență.

Atmosfera festivă a fost completată de un program artistic susținut de Ansamblul Bărăganul și de elevii Liceului Pedagogic „Ștefan Bănulescu”, care au adus în fața publicului tradițiile locale și spiritul cultural românesc, într-un dialog simbolic cu identitatea europeană.

Prin activitățile și mesajele transmise, evenimentul „Europa este aici” a evidențiat importanța cooperării locale și transfrontaliere, subliniind faptul că Europa se construiește prin implicare, solidaritate și comunități care aleg să evolueze împreună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read