AcasăActualitateLocalitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Dragalina

Localitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Dragalina

A fost inaugurată, la sfârșitul săptămânii trecute, baza sportivă tip 1, în incinta Liceului „Duiliu Zamfirescu”, din comuna Dragalina, lucrare licitată, prin Compania Națională de Investiții, în prima parte a anului 2022, ulterior adjudecată de asocierea Colen Impex Ploiești – Topalis Engineering București. Cu finanțare de la bugetul național, contractul de proiectare și execuție a avut o valoare de 6,684 milioane lei.

La nivel național, prin Compania Națională de Investiții, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, a fost lansat un program de construire a 400 de terenuri pentru fotbalul de bază, lansat în cadrul organizării Turneului Final UEFA EURO 2020.

Baza sportivă de la Dragalina este echipată cu un teren sintetic de fotbal, nocturnă, tribune, vestiare și o parcare, alături de un alt teren, cu o delimitare de 40 x 20 metri, multifuncțional.

„În maxim două săptămâni, vom face recepția și la lucrarea de reabilitare termică și energetică a dispensarului uman. Vom avea aici sală de tratamente, aparatură tehnico-medicală de ultimă generație, totul în beneficiul cetățenilor din comuna Dragalina”, este declarația făcută de edilul Marian Gabriel Stanciu.

Investiția este derulată tot pe baza unui proiect depus și acceptat la finanțare de Compania Națională de Investiții, fiind evaluată la 3,875 milioane lei. Conform proiectului, depus încă din anul 2018, sunt amenajate 6 cabinete medicale, dintre care 3 pentru medicină de familie, celelalte cabinete urmând să funcționeze cu specialitatea cardiologie, psihologie și fizioterapie.

Tot prin Compania Națională de Investiții, a fost accesată suma de 5.881.138 lei, bani cu care s-a finalizat căminul cultural din satul Dragalina. Sub această modalitate, a fost accesată și suma de 1.786.569 lei, construindu-se, astfel, o sală de sport multifuncțională.

Alte 3 proiecte, cu o valoare totală de 13.780.012 lei, s-au derulat în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală, însemnând:

  • înființare gospodărie de apă potabilă și rețea de apă potabilă, sat Drajna Nouă: 4.903.013 lei;
  • reabilitare, modernizare și extindere Școala cu clasele I-IV (Grădinița Constantin Brâncoveanu și anexe, sat Constantin Brâncoveanu): 1.267.549 lei;
  • înființare rețea de canalizare menajeră și bazin vidanjabil, sat Drajna Nouă: 7.609.450 lei.

Comuna Dragalina, cu Marian Gabriel Stanciu aflat la al 4-lea mandat, se află în topul administrațiilor la nivel național în ceea ce privește atragerea de fonduri externe, fie că vorbim de fonduri europene sau naționale. Astfel, portofoliul de proiecte cu finanțare externă al administrației liberale se ridică la 28.204.756 euro.

Compania Națională de Investiții:

  • Reabilitarea si modernizarea străzilor din satul Dragalina, comuna Dragalina, județul Călărași (lot I) Uzinei – Sălciilor;
  • Reabilitare și modernizare străzi afectate în urma inundatiilor, sat Dragalina, comuna Dragalina, județul Călărasi (lot II) Prunilor – Viselor;
  • Reabilitare termică și energetică a Dispensarului uman din comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Construire internat și cantină în cadrul Liceului Tehnologic “Duiliu Zamfirescu” Dragalina, str. Liceului, nr. 6, sat Dragalina, comuna Dragalina;
  • Extindere rețea de apă potabilă și execuție puț forat în cartier Ioaniu, sat Drajna Nouă, comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Construire bază sportivă TIP 1, str. Liceului, nr. 6, sat Dragalina, comuna Dragalina, CV75, P1549;
  • Dotare Centrul cultural „Sf. Mihail şi Gavril”, str. Poştei, nr.28, sat Dragalina, comuna Dragalina, județul Călăraşi; Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”:
  • Reabilitarea și modernizarea străzilor – drumurilor publice din interiorul localității Drajna Nouă, comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Reabilitare, extindere rețea de apă potabilă, reabilitare stație tratare apă, contorizare în sat Dragalina și construire foraj apă în sat Constantin Brâncoveanu, comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în satul Constantin Brâncoveanu, comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Extindere rețea de canalizare menajeră și extindere stație de epurare în sat Dragalina, comuna Dragalina, județul Călărași;

Planul Național de Redresare și Reziliență – prima rundă:

  • Elaborarea/actualizarea și/sau transpunerea în format GIS a Planului Urbanistic General (P.U.G) și a Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U) ale comunei Dragalina, județul Călărași;
  • Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete în sat Dragalina, comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Reabilitarea moderată a Liceului Tehnologic „Duiliu Zamfirescu” din sat Dragalina, comuna Dragalina, județul Călărași și creșterea eficientei energetice a acestuia pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate;
  • Reabilitarea moderată a stației de captare a apei din sat Dragalina, comuna Dragalina, județul Călărași și creșterea eficienței energetice a acesteia, pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate;

Planul Național de Redresare și Reziliență – runda a doua:

  • Sistem inteligent de management și retehnologizare, completare și înlocuire sistem video public stradal în comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în corpul secundar (c2) al Școlii Gimnaziale nr.1 (cu destinația de învățământ) din structura Liceului Tehnologic ”Duiliu Zamfirescu”- localitatea Dragalina, str. General Ioan Dragalina, nr.23, județul Călărași;

Planul Național de Redresare și Reziliență – Ministerul Educației:

  • Creșterea eficientei energetice și gestionarea inteligentă a energiei în hala de tractoare (C23) din structura Liceului Tehnologic „Duiliu Zamfirescu” Dragalina;
  • Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Liceului Tehnologic Duiliu Zamfirescu, în comuna Dragalina, județul Călărași; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor:
  • Extindere rețea canalizare menajeră și extindere stație de epurare în sat Dragalina, comuna Dragalina, județul Călărași – lot 2;
  • Înfiintare centru de colectare selectivă a deșeurilor, cu aport voluntar, în comuna Dragalina, județul Călărași;

Administrația Fondului pentru Mediu:

  • Reducerea emisiilor de CO2 prin înființarea de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Realizare piste pentru biciclete în comuna Dragalina, județul Călărași;
  • Creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în comuna Dragalina, județul Călărași;

Programul Operațional Infrastructură Mare:

  • Înființare parc fotovoltaic, în vederea producerii de energie din surse regenerabile pentru consumul propriu, la nivelul comunei Dragalina, județul Călărași; Agenția Națională pentru Locuințe – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației:
  • Locuinte pentru tineri destinate închirierii, specialiști din sănătate și învățământ, b-dul General Ioan Dragalina, nr.42, regim înălțime p+3e, 16 unități locative;
  • Locuințe pentru tineri destinate închirierii, specialiști din sănătate și învățământ, b-dul General Ioan Dragalina, nr.38, regim înălțime p+3e, 16 unități locative;

Fondul de Modernizare:

  • Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum în comuna Dragalina, județul Călărași;

Fondul de Mediu:

  • Înfiintarea sistemului de canalizare menajeră în satul Constantin Brâncoveanu, comuna Dragalina, județul Călărași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read