AcasăActualitateLocalitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Fundeni

Localitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Fundeni

Două reușite deosebite, în această perioadă, pentru administrația publică locală, din comuna Fundeni, condusă de primarul Gheorghiță Cărtușanu.

Astfel, o investiție, reprezentând reabilitarea și modernizarea DJ 100, începută, etapizat, în urmă cu doi ani, prin fonduri atrase de la nivel județean, este în curs de execuție. Unul dintre tronsoane, pe o lungime de 1.315 metri, a fost finalizat în cursul anului 2023.

DJ 100 leagă DJ301 Budești – Centura București, în dreptul comunei Pantelimon, de comuna cernica, trecând prin Vadul Anei, limită de județ între Călărași și Ilfov.

„Această investiție este esențială pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic și creșterea siguranței rutiere, atât pentru cetățenii din Fundeni, cât și pentru cei care tranzitează zona”, este precizarea făcută de edilul Gheorghiță Cărtușanu.

Totodată, în ultima decadă a lunii iunie, comuna Fundeni a devenit beneficiara unui contract de finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic, prin intermediul Ministerul Energiei. Investiția beneficiază de o finanțare nerambursabilă, prin Fondul pentru Modernizare, în sumă de 2,515 milioane lei (503 mii euro).

„Acest parc fotovoltaic reprezintă un pas important către un viitor mai verde și mai eficient energetic. El va contribui la iluminatul public, dar și la alimentarea unităților de învățământ și a altor instituții publice, reducând semnificativ costurile și impactul asupra mediului.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read