
„Pentru anul în curs, obiectivul este cel legat de introducerea rețelei de gaz-metan. Derulăm, la acest moment, procedura de licitare pentru firma distribuitoare. Avem, până acum, două firme care concurează pe această investiție, în condițiile în care selecția constructorului a fost făcută în toamna anului trecut.”
Vasile Matei, primarul comunei Grădiștea, declară că proiectul reprezentat de înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale, la nivel local, reprezintă cea mai mare investiție atrasă de administrația publică locală. Finanțarea, cu o valoare estimată de 47.588.280 lei, este făcută din bugetul național, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, costul total fiind evaluat la 48.881.503 lei.
„Este un proiect de 10 milioane de euro. Noi avem deja pregătită suma care urmează să fie plătită, drept taxă, la Inspectoratul de Stat în Construcții, adică 200.000 lei. Nu e o sumă mică, iar la aceasta se adaugă costuri legate de partea noastră de cofinanțare a proiectului, deci costuri suportate de bugetul local. Vorbim de aproximativ încă 2,9 milioane lei, adică echivalentul bugetului de dezvoltare local pe 3-4 ani.”
Lucrările vor începe prin introducerea coloanelor principale, ramificațiile pe străzile principale urmând să fie făcute pe parcurs. Conform proiectului, lungimea totală a rețelei de distribuție însumează, 66,47 kilometri, cu posibilitatea de racordare pentru 2121 gospodării.
„Dacă ducem la bun sfârșit această investiție, uriașă și esențială, atât pentru locuitori, cât și pentru agenții economici, actuali sau viitori, în condițiile în care rețeaua de deversare a apelor uzate este finalizată și preconizăm punerea în funcțiune a stației de epurare, pentru satul Grădiștea, mai avem de schimbat rețelele de alimentare cu apă potabilă, pentru anumite tronsoane, care sunt depășite, în unele zone existând sisteme de transport prin țevi metalice sau de azbociment, totalizând un procent de 20 la sută din totalul rețelei. Asta reprezintă o altă prioritate, câtă vreme calitatea apei distribuie nu mai este aceeași, aceste zone cu rețele vechi fiind cele care o influențează direct. Sunt situații în care suntem nevoiți să sistăm furnizarea apei potabile, pentru eventuale intervenții, iar după reluarea procesului, vă dați seama, datorită presiunii, pentru zonele respective, apa livrată conține impurități.”
Vasile Matei afirmă că, în ultima vreme, prin atragerea acestor tipuri de investiții în infrastructură, la nivel local, observă un fenomen extrem de încurajator: locurile de casă sunt la mare căutare, pe raza satului Grădiștea, unde prețurile stagnează în jurul sumei de 20 euro/mp.
„Sunt date conform cărora, prin Administrația Fondului pentru Mediu, se vor deschide programe pentru finanțarea reabilitării rețelelor de apă potabilă. Asta intenționăm să facem: să depunem un proiect prin care să atragem fondurile necesare reabilitării rețelei, pentru partea de 20 la sută care este extrem de veche, uzată moral și fizic.”
În ultimii ani, s-au derulat investiții reprezentând:
- Modernizare gospodării de apă și potabilizare în satele Cunești și Bogata și înființare grup pompare, captare și potabilizare în satul Rasa, lucrare finanțată prin Compania Națională de Investiții, cu o valoare totală de 8.564.000 lei, din care 2.129.000 partea de contribuție locală;
- Lucrări de reabilitare și modernizare sistem de iluminat public, investiție realizată cu fonduri atrase de la Administrația Fondului pentru Mediu, cu o valoare de 1.083.000 lei, din care 83.131 lei partea de contribuție locală;
- Reabilitare, modernizare, extindere și dotare cămin cultural, în satul Grădiștea, investiție finalizată prin fonduri venite de la Compania Națională de Investiții și care, pentru anul 2024, are o alocare bugetară de 33.000 lei;
- Modernizare gospodărie de apă și înființare stație de tratare apă în satul Grădiștea, lucrare derulată cu fonduri atrase prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, cu o finanțare totală de 8.212.000 lei, cu un avans accesat de 2.956.000 lei, la care se adaugă o alocare bugetară din fonduri proprii, pe anul 2024, de 36.000 lei;
- Modernizare drumuri de interes local, suma atrasă, prin Compania Națională de Investiții, fiind de 12.672.000 lei, din care 363.585 lei reprezintă partea de contribuție proprie;
- Construire grădiniță cu program normal, în satul Grădiștea, cu fonduri ale Uniunii Europene, prin Programul Operațional Regional, cu o valoare totală de 1.932.000 lei, din care 422.000 lei partea de contribuție locală, cu o prevedere bugetară, pentru 2024, de 341.000 lei;
- Elaborare Plan Urbanistic General, cu finanțare din bugetul local, suma prevăzută fiind de 291.550 lei;
Construire sală de sport școlară – proiect pilot – în satul Cunești, proiect depus la Compania Națională de Investiții;
Refacere străzi, șanțuri, acces în curți, trotuare, parcări și rigole carosabile, lucrare finanțată de Compania Națională de Investiții, valoarea acesteia fiind de 3.972.000 lei, din care 389.000 lei partea de contribuție locală; - Înființare sistem de distribuție gaze naturale, cu finanțare totală de 48.881.000 lei, bani atrași prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, din care 2.929.000 lei partea de contribuție locală;
- Extindere sistem de canalizare în comuna Grădiștea, lucrare finanțată în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny, cu o valoare totală de 18.823.000 lei, din care 513.595 partea de cofinanțare locală, cu o prevedere bugetară, pe anul în curs, de 80.000 lei.