
Un proiect de aproape 10 milioane de euro riscă să intre în blocaj, pe o perioadă nedefinită, la nivelul comunei Grădiștea, iar nefinanțarea acestuia, pe baza măsurilor de austeritate, impuse de la nivel guvernamental, va duce la alte stopări de investiții ale localităților limitrofe.
47.588.280 lei este suma atrasă, de la nivel național, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, la care se adaugă o finanțare estimată la 1.293.223 lei ca parte de contribuție locală, pentru proiectul reprezentat de înființare a sistemului de distribuție a gazelor naturale.
66,47 de kilometri de rețea de distribuție, cu posibilitate de executare de racordări pentru un număr de 2121 gospodării, la care se adaugă amenajarea stației de reglare, măsurare gaze prevede acest proiect, stație la care ar urma să se conecteze comunele Cuza Vodă, Vâlcelele și Dragoș Vodă.
„După noile criterii, comuna noastră nu se mai încadrează la finanțarea proiectului de înființare a sistemului de distribuție, pentru gaze naturale. Comuna Grădiștea a semnat acest contract de finanțare, la Ministerul Dezvoltării, la sfârșitul lunii februarie a anului trecut.”
Licitația pentru atribuirea lucrărilor, cu clauză suspensivă, a fost adjudecată în toamna anului 2023, de firma Iproex Energy Management SRL, această modalitate de atribuire fiind derulată tocmai pentru a câștiga timp pentru executarea lucrărilor.
Vasile Matei, primarul comunei Grădiștea, cu o largă experiență în administrația publică locală, știe că astfel de lucrări necesită foarte multă birocrație, însemnând în primul rând avize, care sunt mari consumatoare de timp.
„Am identificat firma distribuitoare, a fost întocmit proiectul tehnic, pe care l-am și achitat, iar acum se duc discuții între constructor și operatorul de rețea, care vrea să concesioneze sistemul pentru o perioadă de 49 de ani. Adică se poartă o astfel de negociere între constructor și operator, ca nimeni să nu se simtă nedreptățit după ce rețeaua ar urma să fie dată în exploatare. Sunt și mici ajustări în cadrul proiectului tehnic, însemnând un anumit tip de piese și nu de un alt tip. Am achitat și contravaloarea avizului Inspectoratului de Stat în Construcții, care înseamnă o sumă deloc mică, de 200.000 lei”.
S-a emis, totodată, ordinul de începere a lucrărilor, ceea ce înseamnă că acestea pot fi demarate oricând, însă nimeni nu știe dacă o astfel de investiție, cu un grad de execuție zero, va mai fi pe lista Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ca finanțabilă, în următoarea perioadă.
„Nu mai depinde de noi, ci de deciziile care se iau la nivel guvernamental. Noi am parcurs toate etapele, dar să vedem ce se hotărăște: se mai finanțează sau nu astfel de investiții? Iar blocajul acesta încurcă și alte UAT-uri, în primul rând comuna vecină, Cuza Vodă, căci proiectul nostru include acea stație de reglare și măsurare la care se conectează sistemul de distribuție a gazelor naturale din Cuza Vodă, care și acesta are aceeași sursă de finanțare, însemnând bugetul național.”
Celălalt proiect, finanțat tot de la bugetul național, în cadrul Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, însemnând extinderea sistemului de canalizare menajeră, la nivelul comunei Grădiștea, cu o valoare nerambursabilă de 13.505.926 lei, se află într-un stadiu de execuție de 50 la sută.
La nivelul satului Cunești, stadiul lucrărilor la sala de sport, realizată prin Compania Națională de Investiții, este estimat la 80 la sută. Lucrările au demarat în primăvara anului trecut, valoarea a investiției fiind de 6,556 milioane lei.
Primarul comunei Grădiștea consideră că, în cursul acestui an, va avea loc o restrângere a personalului administrativ, în vreme ce, la nivelul societății de prestări servicii locale, „Satul Nou” SRL, cu acționar unic Consiliul Local Grădiștea, parte din personal a trecut în șomaj. Fondul lunar de salarii, la societatea de interes local, se apropia de 100.000 lei lunar, la un număr de 15 angajați, în vreme ce sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale, care reprezentau 2 milioane lei, pentru comuna Grădiștea, au fost reduse, acum, la 690.000 lei, adică aproape de 3 ori mai mici.
Totodată, Vasile Matei consideră că aplicarea unei măsuri prin care eliberarea de documente să se facă în mod condiționat, prin stingerea datoriilor, ar reprezenta un ajutor nesperat pentru administrațiile publice locale. Nivelul de colectare a taxelor locale, pe raza comunei Grădiștea, depășește 70 la sută.
„Sunt persoane care primesc subvenții substanțiale, pentru trenurile agricole, dar nu își achită impozitele, iar această situație nu este una ocazională, vorbim despre neplata acestora de foarte mult timp, de ani de zile. În plus, sunt cetățeni care au acumulat, tot în timp, amenzi de peste 20.000 lei. Sunt și cetățeni care nu și-au plătit impozitele, pe imobile, de peste 30 de ani. Este clar că trebuie făcut ceva în acest sens, căci nu e corect ca unii, cei mai mulți, să fie cu taxele și impozitele la zi, iar alții să eludeze prevederile legale. Ceea ce e mai trist e că tocmai acești cetățeni, care nu au plătit vreodată un impozit, sunt și cei mai vocali, cei mai pretențioși. Vorbesc cu mulți dintre aceștia. Știți cât este impozitul la casă? 20 de lei, anual!”