
La nivelul anului 2025, după ce conducerea administrativă a comunei Roseți a fost dobândită de George Chiriță, a fost identificată o suprafață de teren, aflată în domeniul privat al localității, de aproape 50.000 de metri pătrați, situată chiar în proximitatea DN3B. Edilul nu a reușit să-și explice de ce, vreme de zeci de ani, acest teren nu a fost exploatat în beneficiul bugetului public, iar prima măsură, după ce acesta a fost detectat, a însemnat trecerea acestuia din extravilanul localității în intravilan, prin promovarea Planului Urbanistic Zonal, cu acceptul reprezentanților Consiliului Local.
Primarul George Chiriță declară că acest demers generează o oportunitate imensă pentru beneficiul imediat al comunei, câtă vreme terenul respectiv, lotizat în suprafețe de 5.000 metri pătrați, va fi folosit pentru promovarea unui parc industrial local, după ce, în cursul acestui an, se vor efectua lucrări pentru introducerea de utilități în proximitate, însemnând rețea de gaz metan, apă, canalizare și acces la sistemul de electricitate.
„După ce se vor elibera toate cărțile funciare, pentru fiecare dintre cele 10 loturi, vom demara această investiție, câtă vreme scopul nostru este acela de a atrage investitori responsabili. Desigur, lotizarea este gândită în acest mod ca o abordare echilibrată, în sensul că o astfel de suprafață ar fi suficientă pentru derularea unei afaceri, însă nu este un mod de abordare rigid. Dacă domeniul de activitate necesită suprafețe mai mari, nu există nici un fel de restricții.”
În aceeași logică, de soluționare a dificultăților identificate în plan local, care afectează, în mod constant, atât gospodăriile cetățenești, dar și micile afaceri locale, este cea reprezentată de fluctuațiile și defecțiunile repetate înregistrate la rețeaua de alimentare cu energie electrică. George Chiriță a constatat că rezolvarea acestei situații reprezintă o urgență locală, extrem de dureroasă pentru cetățeni, în mod implicit la fel de neplăcută, mai ales că, fie din cauza uzurii fizice, fie din alte motive, s-au consemnat întreruperi frecvente în alimentarea cu energie electrică.
Schimbarea întregii rețele de alimentare cu energie electrică, dar și a punctelor de transformare, este deja un proiect demarat, cu termen de finalizare în cursul acestui an. Finanțarea este asigurată de operator, fostul grup Enel România, în prezent Public Power Corporation SA – PPC România, iar colaborarea dintre această firmă cu capital privat și administrația publică locală a demarat ca urmare a numeroaselor sesizări primite din partea localnicilor, direcționate de factorii locali de decizie
„Lucrările sunt deja destul de avansate, la acest moment executantul aducând deja punctele de transformare, rețeaua locală este refăcută în proporție de 80 la sută. Astfel de intervenții sunt oarecum normale, câtă vreme firma care operează sistemul deține sume care sunt direcționate pentru acest gen de investiții. Vă dați seama, am avut astfel de probleme, când alimentarea cu energie electrică a localității a fost sistată, din varii motive, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă.”
Primarul George Chiriță recunoaște că a reușit să convingă operatorul regional de furnizare și distribuție a energiei să investească în reabilitarea întregului sistem local atât prin colectarea de reclamații venite din partea cetățenilor și direcționate către acesta, dar și ca urmare a bunei colaborări avute cu Sebastian Burduja, fost ministru al Energiei, în perioada 15.06.2023 – 23.06.2025, care a fost convins de necesitatea unei astfel de investiții pe raza comunei Roseți. Aportul local în acest caz este legat de urgentarea eliberării autorizațiilor de construcție, dar și de relocarea punctelor de transformare, situate în multe dintre cazuri pe terenuri proprietate privată, urmând ca acestea să fie amplasate pe domeniul public. Investiția este estimată la peste 1,8 milioane euro.
Reabilitarea sistemului local de alimentare cu energie electrică vine în completarea unei alte investiții care vizează modernizarea iluminatului public, în a doua decadă a lunii ianuarie a anului curent semnându-se un astfel de contract de finanțare între administrația publică a comunei Roseți și Administrația Fondului pentru Mediu, prin președintele Florin Bănică. Proiectul vizează modernizarea și eficientizarea iluminatului public, echivalând cu costuri reduse, din bugetul local, pentru un astfel de serviciu. Se adaugă, rezultând un mod unitar de gestionare a investițiilor, construirea unui parc fotovoltaic, care va asigura independența energetică pentru instituțiile publice, însemnând sediul administrativ, unitățile de învățământ, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv iluminatul public. Parcul fotovoltaic, desfășurat pe o suprafață de 1,8 hectare, este proiectat la o capacitate de 2 MW, întreaga investiție fiind susținută din fonduri nerambursabile, provenite de la Uniunea Europeană – Pilonul I. Tranziția Verde, din Planul Național de Redresare și Reziliență.