Niki Silviu Gheorghescu, primarul comunei Spanțov, afirmă că, și în cursul anului trecut, a avut drept preocupare îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor, prin creșterea economică și din punct de vedere social, dar și prin asigurarea unor condiții de mediu sănătoase.
„Astfel, toate actele administrative emise sau inițiate, pentru a fi adoptate de deliberativul comunei, s-au încadrat în această linie de creștere economică și din punct de vedere social.”
În cursul anului 2022, se arată în Raportul anual privind starea economică, socială și de mediu a comunei Spanțov, au fost emise 243 dispoziții ale primarului, cu caracter normativ sau individual, iar alte 22 de dispoziții au fost emise pentru convocarea de ședințe de consiliu local, în ședințe ordinare, extraordinare sau de îndată. Astfel, Consiliul Local Spanțov s-a întrunit în 12 ședințe ordinare și 10 ședințe extraordinare, fapt concretizat în 84 de hotărâri.
La nivel local, în diverse activități economice sunt angrenate 70 de societăți, , activitatea economică a comunei fiind preponderent agricolă. Se mai derulează activități în sfera serviciilor și în comerț.
Conform datelor prezentate de Direcția Regională de Statistică a județului Călărași, comuna Spanțov este printre puținele, la nivelul județului Călărași, care a reușit, în ultimii 10 ani, perioada scursă dintre cele două recensăminte, să-și păstreze numărul de locuitori. În anul 2011, comuna Spanțov avea un număr de populație rezidentă de 4605 locuitori, în vreme ce, în cursul anului 2022, aceasta s-a situat la un număr de 4595 locuitori.
S-a reușit acest lucru prin faptul că, la nivel local, au fost atrase investiții care au dus la îmbunătățirea condițiilor de trai. Astfel, în ultimii ani, s-au depus și finalizat următoarele proiecte:
- modernizarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă, cu o perioada de implementare 2014 – 2018, valoarea fiind de 7.162.414 lei, cu finanțare venită în cadrul primei etape a Programului Național de Dezvoltare Locală;
- sistem de canalizare și stație de epurare a apelor uzate menajere, cu o valoare estimată la suma de 12.124.328 lei, cu o perioadă de implementare începută în anul 2014, finanțat tot în cadru Programului Național de Dezvoltare Locală;
- reabilitare a sistemului de iluminat public, cu o perioadă de implementare derulată între anii 2018-2019, cu o valoare totală de 480.614 lei, finanțare nerambursabilă asigurată prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale;
- reabilitare și asfaltare străzi de interes local, pe o lungime de 8,2 kilometri, cu o valoare de 10.519.208 lei, pe o perioadă de implementare derulată între anii 2018 și 2019, sumă venită în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală, derulat prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
- reabilitare și modernizare Grădinița cu Program Normal nr. 2 sat Stancea, valoarea inițială a finanțării fiind de 381.000 lei, la nivelul anului 2016, în cadrul primei etape a Programului Național de Dezvoltare Locală;
- înființare parc tematic pescăresc, cu o perioadă de implementare 2015 și până în prezent, valoarea finanțării fiind de 1.131.255 lei, bani veniți prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime, prin Asociația Grupul Local de Pescuit – Flag Dunărea Călărășeană;
- reabilitare și modernizare sediu administrativ primărie, cu o valoare a finanțării de 898.464 lei, lucrare demarată în 2018 și recepționată, la acest moment, bani veniți în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală;
- Grădinița cu Program Normal cu 3 săli de grupă, satul Stancea, cu o perioadă de implementare începută în anul 2014, valoarea investiției fiind de 1.430.770 lei;
- construire sală de sport, proiect demarat în anul 2020, prin Compania Națională de Investiții;
- asfaltare străzi pe o lungime de 8,2 kilometri, în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală, proiect recepționat și cu o valoare de 10.519.208 lei;
- etapa a II-a de asfaltare a drumurilor de interes local, pe o lungime de 13,7 kilometri, cu o valoare aprobată de 15.036.849 lei, proiect demarat în anul 2020, prin Compania Națională de Investiții;
- modernizare, reabilitare, dotare și extindere cămin cultural, lucrare finanțată din anul 2015, cu o valoare estimată de 4.266.670 lei, prin Compania Națională de Investiții.
La acest moment, s-au mai depus următoarele proiecte:
- înțelegerea și combaterea riscului de inundații în zona pescărească Dunărea Călărășeană;
- construire și dotare bază sportivă;
- construire și dotare anexă socială.
Niki Silviu Gheorghescu, primarul comunei Spanțov, declară că susținerea unor astfel de programe de dezvoltare locală implică și o contribuție proprie, venită prin bugetul local, astfel că s-a pus accentul pe colectarea resurselor proprii venite din taxe, impozite, chirii și concesiuni.