AcasăActualitateLocalitățile călărășene, realități și perspective: Orașul Budești

Localitățile călărășene, realități și perspective: Orașul Budești

  • „Nu putem face mare lucru. Am avut 5 contracte, semnate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, toate cu finanțare europeană, iar acum am rămas cu unul singur, aflat în derulare. Este vorba despre reabilitarea energetică a școlii, dar și aici lucrurile merg extrem de greu câtă vreme firma care a câștigat lucrarea nu a primit nici un ban.”

3.305.365 lei este suma pe care o pierde Primăria orașului Budești, după ce, deși au fost scoase la licitație de mai multe ori, nici un constructor nu s-a arătat interesat de lucrări, însemnând:

  • renovarea energetică a Grădiniței Budești, cu o valoare a proiectului de 333.480 lei;
  • renovarea energetică a secției TBC din cadrul Spitalului Orășenesc Budești, cu o valoare a proiectului de 1.631.573 lei;
  • renovarea energetică a Grădiniței Aprozi, cu o valoare a proiectului de 229.399 lei;
  • renovarea energetică a secției Interne din din cadrul Spitalului Orășenesc Budești, cu o valoare a proiectului de 1.110.913 lei.

Mihai Ilie, primarul orașului Budești, afirmă că s-a primit o notificare, de la nivel central, prin care se condiționează finalizarea lucrărilor pentru 1.08.2026, pentru efectuarea decontărilor. Cele 4 proiecte au fost suspendate, în ideea că, la o nouă negociere cu finanțatorul – Uniunea Europeană – se va acorda un termen mai larg pentru recepția finală.

  • „Vorbim de aproape 3 milioane de lei, pentru reabilitarea a două secții ale spitalului local, plus mai bine de 500 de mii, pentru ambele grădinițe, cea din Budești și cea din satul aparținător Aprozi. Știu că au circulat diferite neadevăruri, dar clădirile care compun spitalul local sunt ale UAT Budești, el nu a fost închis, la momentul anului 2011, pe mandatul președintelui Traian Băsescu, doar i s-a suspendat activitatea. Problema este că circuitele nu sunt clare și nu corespund conform normelor DSP. Proiectul nostru viza deschiderea secției de interne a Spitalului Orășenesc Budești, după care am modificat destinația, în ideea ca acest spațiu să fie transformat în ambulatoriu de specialitate cu internări de zi, iar secția TBC urma să fie destinată, ca spațiu, pentru un centru de permanență.”

Mihai Ilie afirmă că, fără o susținere financiară, de la nivel județean, nu poate derula aceste proiecte. UAT Budești a primit, în cursul lunii mai a acestui an, suma de 100.000 lei la repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean Călărași, în procent de 6 la sută din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, pe unități administrativ-teritoriale, în vreme ce comune sub 2.000 de locuitori au primit fonduri de 11 ori mai mari. UAT Nicolae Bălcescu (1625 locuitori), cu 3 sate în componență – Nicolae Bălcescu (1.240 locuitori), Fântâna Doamnei (268 locuitori) și Paicu (117 locuitori), cu primar PSD (Georgiana Teodorescu) i s-a repartizat suma de 1.150.000 lei, în vreme ce UAT Modelu (10.052 locuitori), UAT Budești (7.126 locuitori), UAT Cuza Vodă (4.116 locuitori), UAT Roseți (6.017 locuitori), UAT Dragalina (7.848 locuitori), conduse de primari liberali, au primit suma totală de 900.000 lei.

  • „Un procent de aproximativ 70 la sută din încasările reprezentate de taxe și impozite se duce către firma de salubritate, Iridex. Lunar, plătim facturi de aproape 150.000, în condițiile în care gradul de colectare a veniturilor la bugetul local este foarte mic, dintr-un motiv absolut obiectiv: populația este săracă. Se strâng datorii după datorii, iar ceea ce face Iridex nu pare în regulă, contractul, semnat în 2018, cuprinde multe neclarități. În primul rând, acesta trebuia încheiat între firmă și gospodărie, între firmă și cetățean, nu între firmă și UAT. Nu mai spun că sunt familii extrem de numeroase, cu 6-7-8 copii, iar contractul este raportat la numărul de locuitori, nu la cel al gospodăriilor. În plus, la acest moment, ADI Ecomanagement Salubris, din care facem parte, a mai semnat, la acest moment, o prelungire a contractului cu operatorul, dar fără să consulte UAT-urile care compun această structură. Consider că acest lucru este ilegal atâta timp cât nu există accept din partea reprezentanților UAT care compun ADI Ecomanagement Salubris. Sunt lucruri care nu par în regulă, câtă vreme operatorul de apă și canal are contract direct cu cetățeanul, iar operatorul de salubritate așteaptă banii de la primării. Nu vorbesc de faptul că nu mai există fonduri pentru iluminatul public sau alte cheltuieli specifice, dar sunt UAT-uri în care personalul nu și-a mai primit salariul de cel puțin două luni.”

Aproape 1,7 milioane lei trebuie să plătească UAT Budești, către operatorul de salubritate, după ce ADI Ecomanagement Salubris, în baza contractului nr. 2217, din 19.07.2017, a acceptat alte tarife pentru zonele urbane, începând cu 1.01.2020, însemnând 451,49 lei/to. fără TVA, reprezentând tarif pentru colectarea deșeurilor reziduale care se va aplica persoanelor juridice; 910,43 lei/to., fără TVA, tarif pentru colectarea deșeurilor reciclabile care se va aplica persoanelor juridice; 12,89 lei/lună, fără TVA, care se va aplica pe persoană fizică pentru colectarea deșeurilor reziduale; 1,96 lei/lună/persoană fizică, fără TVA, pentru colectarea deșeurilor reciclabile.

Din 6.062025, prin sentință definitivă, emisă de Curtea de Apel București, s-a constatat că aceste tarife trebuie aplicate, iar consecința este că UAT Budești trebuie să plătească, retroactiv, începând cu 1.01.2020 și până în prezent, către operatorul de salubritate Iridex, suma de 1,7 milioane lei. Aceeași situație este și la UAT Oltenița.

  • „Fostul primar a avut grijă să uite să mărească tariful la gunoi, începând cu prima zi a anului 2020. Nu s-a aplicat asta pentru că ADI Ecomanagement Salubris deschisese acțiune în instanță, pentru clarificarea acestui aspect. Procesul a fost pierdut, iar acum ne-am trezit cu o astfel de factură, cu o valoare uriașă pentru posibilitățile financiare ale orașului Budești. Chiar nu știm ce vom face și cum vom gestiona această datorie. Până la acest moment, deși și UAT Oltenița se află în aceeași situație, numai UAT Budești a primit o asemenea factură.”

Mihai Ilie vede o soluție neașteptată pentru echilibrarea situației financiare a UAT Budești: pe o suprafață de 310 hectare, în zona satului Buciumeni, în extravilan, se amenajează unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din România, iar veniturile la bugetului local vor crește cu o sumă amețitoare raportate la încasările anuale drept taxe și impozite. Este vorba de aproape 7 milioane lei, iar la acest moment, cu toată opoziția unor consilieri locali, au fost aprobate sumele pentru tranzitarea drumurilor agricole cu cablurile subterane ale investitorului. Lucrările vor începe în maxim 2 luni, iar primarul Mihai Ilie se arată contrariat de faptul că reprezentanții celorlalte partide, în cadrul consiliului local, s-au opus acestei investiții, una uriașă și care va genera venituri constante și consistente pentru orașul Budești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read