Emoțiile examenului de bacalaureat încep luni, 29 iunie, pentru cei 1.244 de absolvenți de liceu din județul Călărași înscriși la prima sesiune a examenului național. Prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, deschide seria evaluărilor care vor continua pe parcursul săptămânii.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Călărași, marți, 30 iunie, este programată proba obligatorie a profilului, iar joi, 2 iulie, candidații vor susține proba la alegere a profilului și a specializării.
În județ au fost organizate cinci centre de examen: Colegiul Național „Barbu Știrbei”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Liceul „Danubius”, toate din municipiul Călărași, precum și Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Oltenița și Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea. Evaluarea lucrărilor va avea loc în Centrul Zonal de Evaluare organizat la Liceul Tehnologic „Dan Mateescu” din Călărași.
Accesul candidaților în sălile de examen este permis până la ora 8:30, iar probele încep la ora 9:00. Timpul de lucru este de trei ore, calculate din momentul distribuirii subiectelor. Candidații care finalizează mai devreme pot părăsi sala numai după cel puțin o oră și jumătate de la primirea subiectelor.
Toate sălile de examen sunt monitorizate audio-video, iar regulamentul privind desfășurarea probelor trebuie respectat cu strictețe. Sunt interzise telefoanele mobile, dispozitivele electronice, manualele, notițele și orice alte materiale care ar putea facilita fraudarea examenului. Încălcarea acestor reguli este considerată tentativă de fraudă și atrage eliminarea din examen, precum și interdicția de a participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului.
Primele rezultate vor fi afișate pe 7 iulie 2026, până la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe platforma oficială a examenului de bacalaureat.
Comisia Județeană de Bacalaureat este condusă de inspectorul școlar general prof. Alina-Laura Tănase, în calitate de președinte, iar funcția de vicepreședinte este ocupată de inspectorul școlar pentru management instituțional prof. Elena Mihăilescu.