Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, îi invită pe locuitori să discute direct cu reprezentanții administrației locale despre problemele, propunerile și situațiile cu care se confruntă comunitatea. În fiecare săptămână, oltenițenii se pot înscrie în audiență, atât la conducerea primăriei, cât și la administratorul public.
Programul audiențelor este stabilit astfel: luni, cetățenii se pot întâlni cu viceprimarul Ion Pițoi, marți, audiențele sunt susținute de primarul Mihăiță Beștea, iar miercuri, oltenițenii pot discuta cu administratorul public Adrian Pestrițu.
Audiențele au loc în intervalul 09:00 – 11:00, iar programarea se poate face prin trei modalități. Cetățenii se pot înscrie online, pe site-ul Primăriei Oltenița, telefonic, la numărul 0745 764 437, sau direct la sediul Primăriei, unde polițistul local de serviciu îi poate sprijini în realizarea înscrierii.
O atenție deosebită este acordată și problemelor care necesită verificare directă în teren. Joia este dedicată audiențelor în teren, primarul Mihăiță Beștea anunțând că își propune ca această zi să fie rezervată exclusiv deplasărilor în municipiu.
„Vreau să stăm de vorbă despre problemele Olteniței”, este mesajul transmis de edil, care consideră că dialogul direct cu cetățenii este esențial pentru identificarea și rezolvarea problemelor comunității.
Prin activitatea desfășurată joia în teren, administrația locală urmărește să vadă nemijlocit situațiile semnalate de locuitori, să discute cu oamenii la fața locului și să urmărească evoluția lucrărilor și a intervențiilor necesare în diferite zone ale orașului.
„Dacă aveți o problemă, o propunere sau un lucru important de spus, vă îndemn să vă programați în audiență. Este important să discutăm direct, să cunosc situațiile cu care vă confruntați și să găsim soluțiile potrivite pentru Oltenița”, transmite primarul Mihăiță Beștea.
Prin acest program, Primăria Oltenița își propune să mențină un contact direct și constant cu locuitorii municipiului, atât prin întâlnirile de la sediul instituției, cât și prin deplasările în teren.