Persoanele care intenționează să vândă sau să cumpere un autoturism trebuie să țină cont de mai multe modificări privind documentele necesare pentru înstrăinarea și transcrierea unui vehicul. Primăria Municipiului Oltenița informează cetățenii că, în această perioadă, este utilizat un nou model al Contractului de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport.
Una dintre cele mai importante modificări vizează termenul în care cumpărătorul trebuie să transcrie vehiculul pe numele său. Acesta a fost extins la 90 de zile, de la 30 de zile, cât era prevăzut anterior.
O altă schimbare importantă se referă la situația fiscală a celor două părți implicate în tranzacție. La încheierea contractului va fi verificată situația fiscală atât a vânzătorului, cât și a cumpărătorului. Organul fiscal va certifica faptul că aceștia nu înregistrează datorii la bugetul local.
Noul formular vine și cu actualizări privind documentele de identitate, fiind prevăzute situații referitoare atât la cărțile electronice, cât și la cele simple de identitate. În cazul autovehiculelor electrice, formularul permite, de asemenea, înscrierea puterii motorului, exprimată în kW.
Reprezentanții Primăriei Municipiului Oltenița recomandă persoanelor care urmează să vândă sau să cumpere un autoturism să se informeze cu privire la noile cerințe și să utilizeze modelul actualizat al contractului.
„Ne dorim ca aceste informații să ajungă din timp la oltenițenii care au nevoie de ele, pentru a evita drumurile în plus sau situațiile în care documentele trebuie refăcute”, transmite Primăria Municipiului Oltenița.
Astfel, înainte de realizarea unei tranzacții auto, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii sunt sfătuiți să verifice documentele necesare și să se asigure că noul formular este completat corespunzător, pentru ca procedura să se desfășoare fără întârzieri.