AcasăActualitateStadiul implementării Programului Operațional Regional 2014 – 2020

Stadiul implementării Programului Operațional Regional 2014 – 2020

Joi, 13 decembrie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, a organizat, la sediul din Călărași, Conferința de presă destinată reprezentanților mass-media.

Scopul acestui eveniment a constat în prezentarea bilanțului activității derulate de ADR Sud Muntenia pe parcursul anului 2018, privind implementarea POR.

În deschiderea conferinței, Liviu Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a realizat o prezentare a principalelor aspecte privind situația implementării POR, din acest an: „Anul 2018 a avut în prim-plan, din punctul de vedere al desfășurării activității, derularea Programului Operațional Regional, în regiunea Sud Muntenia. Până la această dată, la nivelul regiunii noastre au fost depuse 1093 de proiecte (inclusiv aplicațiile depuse în cadrul SUERD), prin care se solicită fonduri FEDR şi de la bugetul de stat în valoare de aproximativ 6,5 miliarde de lei. Dintre acestea, s-au semnat până în prezent contractele de finanţare pentru 435 de aplicații, prin care beneficiarii vor obține fonduri nerambursabile ce depășesc 1,46 de miliarde de lei”.

Astfel, situația proiectelor depuse și contractate, la nivelul regiunii Sud Muntenia este următoarea:

 

Nr. crt Județ Nr. proiecte depuse Valoare nerambursabilă solicitată

– milioane lei –

Nr. contracte semnate

 

Valoare nerambursabilă contractată

– milioane lei –

1 Argeș 231 839,16 134 388,85
2 Călărași 99 826,76 31 187,27
3 Dâmbovița 212 1.415,15 82 410,74
4 Giurgiu 114 618,96 32 33,6
5 Ialomița 73 637,18 23 146,53
6 Prahova 288 1.561,83 99 217,46
7 Teleorman 71 519,42 33 58,72
TOTAL 1.093* 6.477,12 435* 1.456,28

* sunt incluse și proiectele depuse/contractele semnate în cadrul Axei Prioritare 8, cu alocare națională, implementate în mai multe județe, solicitanții fiind Ministerul Sănătății și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Totodată, în ultimul trimestru al anului, Agenția, ca urmare a solicitărilor venite din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) a evaluat cu prioritate proiectele aferente dezvoltării infrastructurii de sănătate (Axa prioritară 8) și a îmbunătățirii infrastructurii educaționale (Axa prioritară 10) pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.

De asemenea, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a fost desemnată de AMPOR să efectueze verificarea financiară a cererilor de finanțare depuse în cadrul Axei prioritare 11 – Cadastru, apel cu alocare națională.

2018 a reprezentat și aniversarea a 20 de ani de dezvoltare regională în Sud Muntenia, cel mai semnificativ rezultat fiind implementarea a 1.668 de proiecte cu o valoare totală de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru POR 2014 – 2020 şi are responsabilități delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilitățile de finanţare din POR puteți obține contactând experții Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read