AcasăFlashUAT Budești: Lucrările la Școala Gimnazială "Gheorghe Manu" se vor finaliza în...

UAT Budești: Lucrările la Școala Gimnazială „Gheorghe Manu” se vor finaliza în toamna acestui an

„În 2025, deci pe anul în curs este termenul de finalizare a lucrărilor la școală, mai ales că s-a demarat târziu și am făcut și cerere de prelungire a implementării proiectului. Constructorul și-a luat angajamentul ca, până în cursul lunii septembrie, lucrarea va fi predată la cheie.”

4.221.988 lei este suma atrasă de UAT Budești, din fondurile Uniunii Europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru reabilitarea moderată a Școlii Gimnaziale „Gheorghe Manu”, unitate școlară construită în 1965, inițial cu 8 săli de clasă, o bibliotecă și un spațiu de depozitare.

Mihai Ilie, primarul orașului Budești, recunoaște că, deși vremea a permis, cel puțin în ultima perioadă, un ritm de lucru susținut, lucrările se derulează extrem de anevoios.

„Pentru acest gen de lucrări, cred că suntem singura UAT, de pe raza județului Călărași, care a încredințat lucrarea în urma unei licitații publice. Au fost și câteva mici scăpări, câtă vreme în listele de cantități au fost omise zugrăvelile și reparațiile.”

Partea de contribuție locală are valoarea de 246.101 lei, iar obiectivul principal reprezintă reducerea cheltuielilor cu încălzirea spațiilor în perioada de iarnă, respectiv reducerea costurilor cu climatizarea pe perioada caniculară.

Dintre cheltuielile pentru investiția de bază, sunt amintite:

  • organizare de șantier: 60.000 lei;
  • construcții și instalații: 2.726. 915 lei;
  • utilaje, echipamente tehnologice și funcționale: 112.353 lei;
  • lucrări de construcții: 42.000 lei.

„Mi-aș fi dorit ca acest gen de lucrări să aibă drept contractori firme din Budești. Dar e foarte dificil să se întâmple acest lucru pentru că nu sunt firme de acest tip care să aibă o astfel de capacitate financiară și nici nu au acumulat experiență similară în derularea unor astfel de proiecte cu fonduri europene. În plus, decontarea lucrărilor se realizează extrem de greu.”

Relocarea elevilor s-a făcut către spațiile de învățământ din satele componente ale orașului Budești, Școala Gimnazială „Gheorghe Manu” derulând, la acest moment, cursuri pentru clasele V-VIII, câtă vreme aceasta funcționează în două corpuri. S-au căutat soluții pentru amenajarea de spații de învățământ în containere modulare, amplasate în proximitatea unității de învățământ, însă reprezentanții Consiliului Județean Călărași, care puteau gestiona o astfel de situație, s-au dovedit lipsiți de empatie.

„Există un foarte mare decalaj între emiterea devizelor și a facturilor aferente și decontarea banilor. La acest moment, deși avem lucrări finalizate sau aproape de finalizare, nu s-au făcut deconturi nici pentru proiectele derulate pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Sunt decalaje foarte mari: din lucrări facturate, de aproape 1 an, în valoare de peste 2 milioane de euro, s-a decontat jumătate din sumă.”

Mihai Ilie, edilul orașului Budești, deși e nemulțumit de ritmul lucrărilor care este direct influențat de întârzierile mari la plată, afirmă că nu sunt alte soluții pentru atragerea de fonduri pentru investiții de acest tip, câtă vreme bugetul local nu-și permite finanțări pentru lucrări de o amploare nesemnificativă.

„Încercăm să atragem, în continuare, finanțări de la bugetul național sau cel european. Urmează să se deschidă liniile de finanțare, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, pe care încercăm să le accesăm cu proiecte pentru reabilitarea școlilor din satele componente, Aprozi, Gruiu și Buciumeni.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read