Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Anda Buzoianu, anunță că, la nivelul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, a fost modificat contractul colectiv de muncă, în sensul că bonusurile primite la pensionarea angajaților, din acest sector, au fost limitate la un singur salariu.

„Ați fost revoltați de sutele de milioane de lei date pe bonusuri de pensionare de Romsilva? Și eu. Așa că am discutat cu reprezentanții Romsilva și sindicatul Silva şi, zilele acestea, a fost modificat contractul colectiv de muncă. Pe scurt: a fost modificat articolul care prevede că se dădeau 10 salarii bonusuri de pensionare, ca să fie aliniat acel articol cu legea din România. Bonusul de pensionare a fost limitat la un singur salariu. Adică normalitate. Le mulțumesc tuturor celor implicați în echipele de negociere din cadrul Romsilva și sindicatului pentru faptul că au adoptat într-un termen rapid aceste modificări. Mergem înainte cu reforma Romsilva pentru a recredibiliza o instituție esențială pentru viitorul pădurilor din România.”