AcasăActualitateLocalitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Jegălia

Localitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Jegălia

„Sunt două surse de finanțare în plus, față de ceea ce avem în lucru, la acest moment: am reușit să semnăm contractul pentru înființarea unui parc fotovoltaic, dar și să găsim o altă sursă care să acopere partea de contribuție locală, pentru proiectul de introducere a rețelei de gaz metan, la nivelul comunei.”

Aurel Vasile, primarul comunei Jegălia, declară că, la nivelul anului trecut, execuția lucrărilor de introducere a rețelei de gaz-metan, la nivel local, a fost stopată de către constructor câtă vreme nu au fost efectuate nici un fel de plăți către acesta.

În prima parte a anului 2022 a fost semnat contractul pentru înființarea rețelei inteligente de distribuție de gaze naturale, pe raza comunei Jegălia, în parteneriat cu comunele Dichiseni și Unirea, ultima ca lider de proiect, cu o valoare totală de 70.688.164 lei, din care 58.890.733 lei valoare eligibilă, sumă atrasă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Valoarea neeligibilă a investiției, însă, este una care depășește cu mult posibilitățile financiare ale celor 3 comune asociate în cadrul acestui proiect. Este vorba despre o sumă uriașă, de 11.797.431 lei, echivalentul a 2,36 milioane euro, bani care urmau să provină din bugetele locale!

„Lucrările la rețeaua de gaze s-au oprit la nivelul lui 2024. Au fost mai mulți factori care au condus la această situație: programele operaționale pe infrastructură mare, POIM-urile, s-au oprit în anul 2023, însă am avut avansuri pe care am fost nevoiți să le achităm către finanțator. În 2024, n-am oprit, pentru că nu au mai fost efectuate plăți. Din câte știu, din cele 3 comune care suntem asociate în cadrul acestui proiect, doar Unirea și Dichiseni au efectuat ceva plăți, din avansuri.”

La nivelul UAT Jegălia, însă, investiția a fost stopată. Abia din 23.05.2024, a fost emisă HG nr. 526, prin care a fost identificat terenul și un imobil din domeniul public al statului, pe raza comunei Perișoru, aflate în administrarea Regiei Naționale a pădurilor – Romsilva SA, sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru amenajarea stației de reglare-măsurare-predare a gazelor naturale (SRMP) din cadrul proiectului „Înființare rețea inteligentă de distribuție de gaze naturale în comunele Unirea, Jegălia și Dichiseni, județul Călărași”.

Stația de reglare-măsurare-predare (S.R.M.P) presiune înaltă, de pe raza comunei Perișoru, care va alimenta cu gaze naturale cele 3 comune beneficiare ale contractul de finanțare nr. 1534/15.06.2022 și actul adițional nr. 1 între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare și comuna Unirea în calitate de lider de parteneriat al comunelor Unirea, Jegălia și Dichiseni din județul Călărași, cu o valoare totala 70.688.164,89 lei, presupune un racord, între stație și comuna Jegălia, pe o lungime de 14,6 kilometri.

Pe comunele beneficiare ale proiectului, lungimea sistemului de distribuție a gazelor naturale înseamnă: 26,622 kilometri, pentru comuna Unirea (995 gospodării și 20 consumatori non-casnici); 25,847 kilometri, pentru comuna Dichiseni ( 752 gospodării și 14 consumatori non-casnici).

Pentru comuna Jegălia, lungimea totală a rețelei de distribuție a gazelor naturale este, însă, de 40,231 kilometri, cu o proiecție de 1658 de gospodării deservite și 3 consumatori non-casnici.

„De la semnarea contractului de finanțare, prin POIM, a durat un an de zile până la emiterea hotărârii de guvern pentru locul unde urmează să fie montată stația. Anul trecut, prin toamnă, a fost rezolvată această situație, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar abia acum, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, am semnat un contract de finanțare pentru partea neeligibilă a acestui proiect.”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Marcel Noloș, în calitate de ministru, a anunțat, la 9.05.2025, semnarea de acte adiționale cu reprezentanții autorităților locale pentru 18 proiecte aferente sistemelor de transport al gazelor naturale, în prezența ministrului Finanțelor, Barna Tánczos.

„Peste 44.000 de familii vor avea gaz în casă datorită faptului că am reușit, după un an și jumătate, să deblocăm aceste 18 proiecte esențiale. Impactul lor va fi semnificativ pentru respectivele comunități: oamenii nu vor mai fi nevoiți să-și încălzească apartamentele cu lemne sau să îndure frigul iernilor grele. Există și efecte financiare pozitive: evităm riscul de a pierde 600 de milioane de lei care deja au fost investiți din fonduri europene și penalități. Tocmai din acest motiv am alocat peste 1,18 miliarde de lei pentru a finanța finalizarea acestor proiecte și a veni în sprijinul oamenilor care trăiesc în aceste comunități, cu o soluție mai bună decât încălzirea cu lemne”, a fost declarația dată de ministrul Marcel Boloș.

La nivel național, 18 proiecte au fost finanțate din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 în cadrul axei prioritare 8 – Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale. În cadrul perioadei de programare 2014-2020, au fost eligibile pentru a fi decontate din fondurile europene cheltuielile realizate până la sfârșitul anului 2023.

„Soluția pentru finalizarea și operaționalizarea acestor proiecte, preluate între timp de către Administrația Fondului pentru Mediu, a fost reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2025 prin care cele 18 proiecte sunt preluate de MIPE, iar finanțarea este asigurată din Fondul pentru Mediu”.

Parteneriatului dintre cele 3 comune, Unirea, Jegălia și Dichiseni, pentru înființarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale, i-a fost alocată suma de aproximativ 1 milion de lei.

La data de 1.04.2025, ne informează același interlocutor, la Ministerul Energiei a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Înființare parc fotovoltaic în comuna Jegălia”, cu o valoare totală de circa 600.000 lei.

La data de 1.04.2025, ne informează același interlocutor, la Ministerul Energiei a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Înființare parc fotovoltaic în comuna Jegălia”, cu o valoare totală de circa 600.000 lei. S-a făcut deja achiziția pentru proiectare, urmând ca parcul fotovoltaic să se desfășoare pe o suprafață de 2.000 mp. Investiția va acoperi costurile cu iluminatul public, dar și consumul de energie electrică pentru instituțiile publice locale: primărie, dispensar, școli, dispensarul uman. Economiile la bugetul local vor fi semnificative, de aproximativ 600.000 lei/an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read