AcasăActualitateLocalitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Sărulești

Localitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Sărulești

„Așteptăm, la acest moment, ieșirea la autostradă, care e în fază de licitație. Știu că s-au înscris 9 firme, urmând ca Ministerul Transporturilor să desemneze constructorul.”

La începutul anului trecut a fost avizat studiul de fezabilitate pentru realizarea unei bretele de acces, pentru zona Sărulești-Gară, la Autostrada Soarelui A2, investiția fiind evaluată între 49 și 57 milioane lei. Nodul rutier, situat la kilometri 45, între Fundulea și Lehliu, care conectează satele din zona comunei Sărulești, la principala arteră rutieră din sudul României, s-a aflat în procedură de licitație din toamna anului 2024 și are o durată de realizare de 16 luni, reprezentând 4 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția propriu-zisă.

Este cea mai mare investiție atrasă pe raza comunei Sărulești, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Transporturilor – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cu bani provenind de la uniunea Europeană, prin Programul Transport 2021 – 2027.

Petre-Alexandru Călin, primarul comunei Sărulești, afirmă că investiția este una capitală pentru viitorul zonei:

„Ne ajută enorm pentru dezvoltarea localității, din moment ce ai ieșire la autostradă. Fondurile pentru constituirea bugetului local de unde să vină, din cele câteva firme care activează în domeniul agricol? Într-o astfel de situație, deja avem speranțe că vor veni firme, investiții private, de la depozite, la fabrici de producție. În plus, după ce ai acces la o astfel de facilitate, valoarea terenurilor intravilane va fi cu totul alta, așa cum se întâmplă peste tot, de la vestul Europei, până în zonele conectate la autostrăzi din România. Din Sărulești până în capitala țării, în regim normal de viteză, un autovehicul face 20 de minute, adică mult mai puțin dacă te deplasezi dintr-un cartier în altul al Bucureștiului”.

Nodul rutier de la Sărulești este prevăzut cu 4 bretele, pe o lungime de 2139 metri, cu o singură bandă pe sens, iar intersecțiile vor fi prevăzute cu sensuri giratorii, pe următorul traseu:

  • bretea 1 – asigură circulația directă pe direcția DJ303 (Mănăstirea – Călăreți) – A2 (Constanța), cu o lungime de 709 metri;
  • bretea 2 – asigură circulația directă pe direcția A2 (București) – bretea 1 – DJ303, cu o lungime de 413 metri;
  • bretea 3 – asigură circulația pe direcția A2 (constanța) – DJ303, cu o lungime de 637 metri;
  • bretea 4 – asigură circulația pe direcția DJ303 – bretea 3 – A2 (București), cu o lungime de 380 metri.

„Singurul impediment, după finalizarea acestei investiții, pentru atragerea capitalului privat, este legat de faptul că, deși proiectul inițial prevedea ca noua conductă de transport a gazelor naturale, din zona Mării Negre, spre București, să treacă prin comună, s-a ales un alt traseu. Chiar inițiasem demersuri în acest sens, adică făcusem diligențele pentru ca o suprafață de teren de 1000 mp să fie pusă la dispoziția statului, în utilizarea companiei Transgaz, unde urma să fie amenajată stația de reglare-măsurare-predare (S.R.M.P) presiune înaltă, care ar fi deservit și alte două comune limitrofe, Ileana și Tămădău. Dar, după ce s-a decis schimbarea traseului, ne e foarte greu, căci nu avem soluții, la acest moment, să ne conectăm la o conductă de alimentare cu gaz-metan. În plus, satele din componența comunei sunt toate dispersate, situate uneori la distanțe destul de mari. Deci nu vorbim de o concentrare a gospodăriilor, într-un anumit areal. Numai până la Solacolu sunt 12 kilometri, sat format din 110 gospodării, iar pentru câțiva potențiali consumatori nu știu cum ar putea fi justificată o astfel de investiție.”

Numai pentru reabilitarea și asfaltarea drumului care leagă satele Săndulița, Măgureni și Solacolu, a fost alocată suma de 16 milioane lei, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Vorbim de un drum de peste 10 kilometri, iar suma repartizată s-a dovedit, în cele din urmă suficientă, în condițiile în care, la data la care am semnat contractul de finanțare, prețurile erau cu totul altele, ceva mai mari. Venim și noi cu partea de cofinanțare, reprezentând faza de proiectare și dirigenția de șantier, bani de care dispunem câtă vreme am reușit să fim chibzuiți. Am reușit să ne încadrăm în suma repartizată, ceea ce este mai mult decât mulțumitor.”

Pe raza comunei, ne informează același interlocutor, se execută lucrări la rețeaua de alimentare cu apă potabilă și la cea de canalizare, în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală. UAT Sărulești a accesat, în cadrul acestui program, suma de 8.412.709 lei pentru înființare rețea de canalizare și stație de epurare biologică. Se execută, totodată, extinderi ale sistemului de alimentare cu apă potabilă pentru satele Sărulești Gară, Săndulița și Sărulești Sat, rețele noi de distribuție pentru satele Măgureni și Polcești, dublarea conductei de aducțiune dintre satele Sărulești Gară și Săndulița, pe o lungime de 2,88 km, front de captare nou în satul Solacolu, prin execuția unui puț forat la o adâncime de 123 m, gospodărie de apă cu stație de tratare modulată, sistem de distribuție, tot în satul Solacolu, pe o lungime de 4.780 m, cu alimentare prin pompare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read