7 investiții se află în derulare, la acest moment, pe raza comunei Jegălia, din fonduri atrase de la nivel național, prin diferite programe derulate inclusiv prin intermediul Uniunii Europene, sau din surse proprii.
Lista proiectelor aflate în implementare:
- înființare rețea inteligentă de distribuție de gaze naturale în comunele Unirea, Jegălia și Dichiseni – 30.424.453 lei;
- construirea unui sistem de compostare, ambalare / peletizare a gunoiului de grajd – 3.822.432 lei;
- modernizare drumuri de interes local – 12.831.644 lei;
- modernizare străzi tronson 1, 2 și 3 – 8.345.605 lei;
- extindere rețele de canalizare și alimentare cu apă – 120.000 lei;
- construire complex sportiv pentru tineret în satul Gâldău – 4.631.982 lei;
- reabilitare, reamenajare și modernizare clădire pentru subunitate de intervenție ISU-SMURD în satul Iezeru – 13.781.051 lei.
Suma maximă, de 16.000.000, a fost accesată de comuna Jegălia, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
5.619.131 lei vor fi folosiți pentru reabilitarea a trei tronsoane de drum comunal, în fapt un drum agricol, care leagă cele trei sate, Iezeru, Jegălia și Gâldău, în zona de nord, ca o cale de legătură pentru utilajele agricole și atelajele hipo, nevoite, la acest moment, să tranziteze Drumul Național 3B.
S-au demarat lucrările de reabilitate și asfaltate pentru străzile:
- Narciselor, pe o lungime de 226 metri;
- Lujerului, pe o lungime de 254 metri;
- Viilor, pe o lungime de 97 metri;
- Frasinului, pe o lungime de 265 metri;
- Bradului, pe o lungime de 226 metri;
- Fagului, pe o lungime de 292 metri;
- Mecanizatorului, pe o lungime de 224 metri;
- Alunului, pe o lungime de 235 metri;
- Toamnei, pe o lungime de 108 metri;
- Plevna, pe o lungime de 177 metri;
- Caișilor, pe o lungime de 240 metri;
- Carpenului, pe o lungime de 176 metri;
- Margaretelor, pe o lungime de 226 metri;
- Arțarului, pe o lungime de 221 metri;
- Magnoliei, pe o lungime de 159 metri;
- Sulfinei, pe o lungime de 156 metri;
- Nufărului, pe o lungime de 173 metri;
- Bujorului, pe o lungime de 283 metri;
- Stadionului, pe o lungime de 397 metri;
- Industriei, pe o lungime de 289 metri;
- Transformatorului, pe o lungime de 92 metri;
- Lacului, pe o lungime de 315 metri;
- Băcăniei, pe o lungime de 289 metri;
- Răsăritului, pe o lungime de 191 metri;
- Zăvoiului, pe o lungime de 246 metri.

După finalizarea acestei investiții, gradul de modernizare și de asfaltare a străzilor din cele trei sate componente – Iezeru, Jegălia și Gâldău -va fi de sută la sută, declară Aurel Vasile, primarul comunei.
La acest moment, printr-o investiție efectuată de Raja Constanța, ca operator de apă și canalizare, prin fonduri atrase prin Programul Operațional Infrastructură Mare, se efectuează lucrări de introducere a rețelei de canalizare și pentru satele Iezeru și Gâldău, în vreme ce aceeași rețea a fost introdusă în tot satul Jegălia.
Complexul sportiv pentru tineret amenajat pe raza satul Gâldău, aflat aproape de finalizare, va avea o capacitate de 400 de locuri, pe scaune, fiind prevăzut cu un teren de fotbal omologat, un alt teren de minifotbal și alei pe care sunt amplasate aparate de fitness.
Primarul Aurel Vasile e, însă, contrariat de faptul că, în urmă cu 10 ani, pe raza satului Gâldău, 60 de copii erau înscriși în cursurile preșcolare.
„Am atras fonduri pentru construirea unei noi grădinițe, cu două săli de clasă. Proiectul a fost depus în anul 2016, iar finalizarea acesteia a avut loc în anul 2020. Cred că numai până în 2024 va mai putea funcționa, câtă vreme nu mai sunt copii care să o frecventeze. Am căutat să găsim soluții, avem o hotărâre de consiliu local prin care familiile nou-născuților primesc un ajutor, din fonduri locale, de 2.000 de lei. La o populație de aproximativ 4.000 de locuitori, avem, pe anul în curs, doar 5 nașteri.”
Acesta este și motivul pentru care nu au mai fost alocate sume pentru investiții, pentru școala din satul Gâldău. În cursul anului 2013 a fost ultima alocare bugetară, de 500.000, pentru amenajarea de grupuri sanitare moderne și un teren de sport. Primarul estimează că, în următorii doi ani, școala se va închide, câtă vreme, de la an la an, elevii sunt tot mai puțini.
În ultimii 10 ani, populația rezidentă a comunei Jegălia a scăzut cu un număr de 371 de locuitori, ajungând, la acest moment, la 3.858, conform datelor oferite de Direcția de Statistică din județul Călărași.
Fenomenul este explicat de primarul Aurel Vasile prin faptul că satul românesc și cu preponderență cel din Bărăgan nu este atractiv câtă vreme nu oferă soluții concrete pentru un nivel de trai acceptabil. Chiar dacă investițiile atrase creează facilități noi, însemnând rețele de apă potabilă, sisteme de canalizare și de epurare a apelor uzate, rețele de alimentare cu gaz metan, școli și grădinițe, străzi asfaltate și asistență medicală primară, problema principală o constituie lipsa locurilor de muncă și un sistem politic care nu încurajează constituirea micilor ferme, pentru tineri.