AcasăActualitateLocalitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Sărulești

Localitățile călărășene, realități și perspective: Comuna Sărulești

Din data de 28.08.2022 a fost aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici actualizați si a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri DC24 în comuna Sărulești”, aprobat pentru finanțarea prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, precum si a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.

16.000.000 lei este suma atrasă de UAT Sărulești, printr-un proiect depus la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programul Național de Investiții „Anghel Saligny, acesta fiind aprobat la finanțare în cursul zilei de 8.07.2022. Banii urmează să fie folosiți pentru modernizarea DC 24 Săndulița – Măgureni – Sătucu – Solacolu, cu o lungime totală de 10 kilometri.

La sfârșitul anului trecut, a fost organizată licitația, criteriul de selecție fiind cel mai bun raport calitate-preț. Suma este insuficientă pentru modernizarea și asfaltarea întregului traseu, Petre-Alexandru Călin, primarul comunei Sărulești, declarând că ar mai fi fost necesară suma de 3.000.000 lei pentru a acoperi integral o astfel de investiție. UAT Sărulești nu are cum să suporte, din fonduri proprii, diferența de bani, ceea ce va însemna că o porțiune de drum, de circa 2 kilometri, va rămâne în aceeași stare.

Comuna Sărulești a mai atras fonduri substanțiale, prin programele derulate la nivel național.

În cadrul primei etape a Programului Național de Dezvoltare Locală, cu perioada de implementare 2015-2022, comuna condusă de primarul Petre-Alexandru Călin a primit fonduri în valoare de 9.929.509 lei, folosite tot pentru asfaltarea de drumuri de interes local.

S-au reabilitat și asfaltat drumuri în 4 din cele 7 sate componente, astfel:

  • Sărulești Gară – 4285 metri liniari;
  • Săndulița – 1450 metri liniari;
  • Sărulești-Sat – 1350 metri liniari;
  • Solacolu – 900 metri liniari.

Pentru perioada 2017 – 2022, în cadrul etapei a doua a programului Național de Dezvoltare Locală, derulat tot prin Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, comuna Sărulești a primit fonduri în valoare totală de 19.949.581 lei, bani folosiți pentru:

  • extindere și modernizare rețea de alimentare cu apă – 7.367.235 lei;
  • înființare rețea de canalizare și stație de epurare biologică, aceasta urmând să deservească satele Sărulești-Gară și Săndulița – 8.412.709 lei;
  • reabilitare Școala Gimnazială nr. 1 din satul Sărulești-Gară – 4.169.637 lei.

A fost atrasă, totodată, suma de 2.441.710 lei, prin Compania Națională de Investiții, pentru construirea căminului cultural din satul Sărulești-Gară, lucrare finalizată și predată la cheie încă din cursul anului 2018.

Pe anul în curs, s-au alocat sume pentru:

  • întocmire documentație tehnică aferentă investiției de modernizare clădire, vestiar și teren de fotbal;
  • extindere sistem de supraveghere video;
  • sistem de supraveghere video în satul Solacolu;
  • servicii de consultanță pentru înființare rețea de canalizare și stație de epurare biologică;
  • servicii de consultanță pentru extinderea și modernizarea rețelei de alimentare cu apă potabilă.

Petre-Alexandru Călin, primarul comunei Sărulești, afirmă că întreaga sa activitate este ghidată pe patru direcții importante:

  • dezvoltarea infrastructurii comunei Sărulești, atragerea de fonduri nerambursabile în vederea realizării obiectivelor prevăzute în Strategia de Dezvoltare Durabilă a comunei, atragerea de investitori, repararea și întreținerea drumurilor, în limita bugetului local;
  • asigurarea transparenței în ceea ce privește cheltuirea banilor publici și a acțiunilor întreprinse de administrația publică, având drept scop și de a dezvolta componenta culturală a vieții cetățenilor;
  • asigurarea unui climat modern și sănătos în școli, prin dotări, reparații, ajutoare financiare;
  • eficientizarea serviciilor aparatului primăriei prin asigurarea condițiilor și a climatului optim de lucru, cât și în cadrul relațiilor cu cetățenii, beneficiarii direcți ai acestor servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read