„România este într-o criză fără precedent, după 1989, o criză politică, economică și socială. Au anulat alegerile și votul românilor din 24 noiembrie. Au blocat candidații pe care sistemul nu îi vrea și vreau să văd astăzi dacă voi fi lăsat să candidez pentru că sunt considerat un pericol la fel de mare ca și alți candidați.”
Mesajul noului lider al polului suveranist din România, Victor Ponta, a fost rostit în fața a sute de voluntari, care l-au însoțit la sediul Biroului Electoral Central, în urmă cu două zile, după ce acesta și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale.
„Cred că România are nevoie de un nou început, după ce încrederea între cetățean și cei care îl conduc s-a întrerupt, după ce economia s-a blocat și este într-un moment mai greu decât în 2010, după ce ne-am împrumutat cu 200 de miliarde de euro din care nu am rămas cu aproape nimic, după ce firmele românești sunt din nou împovărate cu taxe și impozite pe care noi le-am scăzut în urmă cu 10 ani, după ce românii din țară și care trăiesc în afara țării au fost umiliți și după ce România este implicată în războaie care nu sunt ale ei și într-un conflict între noua administrație americană și Uniunea Europeană care nu ne poate aduce nimic bun. Simt că este nevoie de o schimbare radicală, trebuie resetat tot sistemul și trebuie un nou început. Trebuie redată puterea românilor.”
Cu o largă experiență politică și profesională, Victor Ponta, în vârstă de 53 de ani, a fost premier al României în perioada mai 2012 – noiembrie 2015. A fost președinte al Partidului Social Democrat, între anii 2010 – 2015. Deputat ales în circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița, la acest moment este președintele comisiei pentru politică, reformă și privatizare. Imediat după depunerea candidaturii la funcția supremă în stat, a fost exclus din PSD, la propunerea actualului premier, Marcel Ciolacu, într-o ședință de urgență a Consiliului Politic Național. Drept efect, acesta a opinat că, imediat cum România va avea din nou un președinte legitim, în același timp trebuie să aibă și un guvern legitim, altul decât cel reprezentat de actualul premier Marcel Ciolacu.
„Sunt absolut convins că după 18 mai, după ce România va avea din nou un președinte legitim, trebuie să aibă și un alt guvern legitim. Trebuie un nou început. Pentru tot. Pe baza votului democratic. Însă eu nu împart partidele în partide bune și partide rele. Orice partid votat de români este un partid bun. Nu împart oamenii în bun și răi. Îi împart pe baza experienței pe care am acumulat-o în oameni competenți și profesioniști și oameni incompetenți și nepricepuți.”

Pe raza județului Călărași, echipa de voluntari, care sprijină candidatura fostului premier Victor Ponta, este condusă de Răzvan Meseșeanu, fost membru marcant al Organizației județene Călărași a Partidului Social Democrat, din care a demisionat în cursul lunii martie 2019. Meseșeanu a condus, ulterior, structura județeană a formațiunii Pro România, în calitate de lider județean, o formațiune politică nouă și care s-a opus vehement acțiunilor întreprinse de Liviu Dragnea, fost premier și fost președinte PSD.
