AcasăActualitatePrimarul Gogu Dulce a început să se plimbe cu drujba, prin municipiu

Primarul Gogu Dulce a început să se plimbe cu drujba, prin municipiu

„M. Dulce este vinovat de tăierile excesive de copaci din municipiul Călărași. A încercat defrișarea unei bucăți din Parcul Central și a fost oprit de către cetățenii din zonă, cărora le-a promis că va înceta mutilarea parcului.”

Alin Bogdan Drăgulin

Este semnalul tras de liderul liberal din municipiu, Alin Bogdan Drăgulin, asta după ce au fost mai multe atenționări publice că actualul primar PSD al municipiului Călărași, Marius Gogu Dulce, nu știe decât să pună mâna pe drujbă. Recent, astfel de defrișări au continuat în Parcul Central, unde arbori sănătoși au fost puși la pământ, cu personal neechipat, neasigurat la înălțime, lângă o conductă de gaz, fără delimitarea zonei pentru protejarea trecătorilor.

„Însă tăierile continuă, iar M. Dulce îl scoate la înaintare pe viceprimar (om cu educație de exploatator forestier), pentru a nu își asuma propriile ordine, pentru a se spăla pe mâini de această situație și pentru a arăta călărășenilor alți vinovați decât pe cel adevărat.
Lista copacilor ce urmează a fi tăiați trebuie să fie stabilită de către o comisie din care să facă parte consilieri locali, reprezentanți ai unor ONG-uri de mediu cu expertiză și peisagiști cu pregătire în domeniu.
În primul rând, trebuie revizuită actuala listă, în care se regăsesc peste 100 de copaci și trebuie verificat dacă într-adevăr acești arbori sunt bolnavi sau reprezintă vreun pericol.
Completarea și plantările de copaci nu trebuie să se mai refere la “bețișoarele” de puieți ce dispar după un an sau doi, așa cum se întâmpla acum.
Înțelegem din comunicarea publică a primăriei că nu există niciun plan privind replantările de copaci în municipiul Călărași, ci doar de defrișări.
M. Dulce trebuie să renunțe la calitatea de prim-tăietor de copaci al municipiului, să implice cu adevărat Consiliul Local în deciziile ce privesc orașul nostru, iar patrimoniul natural edilitar să nu mai fie batjocura unui om fără viziune, fără simț estetic, fără valori.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read