Încalcă în mod expres Ordinul nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației și cu toate acestea consilierii locali călărășeni au schimbat destinația unui teren, în suprafață de 77.417 mp, situat pe strada Prelungirea Sloboziei, nr. 17. Deși destinația terenului era una comercială, pe baza unor documente conținând date neconforme cu realitatea, consilierii locali călărășeni au aprobat modificarea planului Urbanistic Zonal pentru terenul în cauză, încadrându-l la zonă industrială.
Acte neconforme
Încălcarea legii s-a făcut pe baza unor documente emise de Direcția de Sănătate Publică a Județului Călărași, documente care conțin date neconforme cu realitatea. Suprafața de teren de 77.417 mp, în prezent în proprietatea firmei Saint-Gobain Glass România SRL, urmează să fie amenajată ca zonă industrială, pentru construirea unei noi unități de producție pentru sticlă sekurit. Anterior, terenul avea ca destinație zonă comercială, pe acesta funcționând fostul supermarket Pic. Printr-o adresă emisă publicației noastre, DSP Călărași spune că nu s-a încălcat legea atunci când a emis Notificarea de Asistență de Specialitate de Sănătate Publică, în baza căreia Consiliul Local Municipal Călărași a schimbat destinația terenului, transformându-l în zonă industrială, prin aprobarea unei hotărâri în acest sens, la ultima ședință derulată la data de 28 noiembrie 2017.
Referat cu date false
Referatul de evaluare pentru asistența de specialitate este întocmit de Daniela Dobre, asistent principal igienă în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Călărași. Referatul are nr. de înregistrare 6159/11.05.2017 și conține date neconforme cu realitatea din teren. Ordinul nr. 119/2014 privind Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației specifică în mod expres care sunt condițiile pentru eliberarea avizelor sanitare pentru unitățile industriale cu capacitate mică de producție, așa cum se încadrează și noua unitate de producție pentru sticlă sekurit. Articolul 5 din OMS nr. 119/2014 prevede că între aceste unități, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc., se amplasează în clădiri separate, la distanța de minimum 15 m de ferestrele locuințelor. Distanța se masoară între fațada locuinței și perimetrul unității, reprezentând limita suprafeței unității respective.
A fost sesizat parchetul
Direcția de Sănătate Publică, prin Gabriela Geanina Teodorescu, director executiv, menționează că proiectul de schimbare a destinației zonei din cea comercială în una industrială „îndeplinește prevederile legale în vigoare privind igiena și sănătatea publică, cu respectarea Ord. M.S. nr. 119/2014”. Afirmația este o minciună câtă vreme se încalcă în mod evident art. 5 din acest act normativ. Între limita suprafeței noii unități de producție pentru sticlă sekurit și ferestre locuințelor nu este distanța minimă prevăzută de respectivul act normativ, aceasta fiind de nici 7 metri. Daniela Dobre, asistent principal igienă în cadrul Direcției de Sănătate Publică este cea care a întocmit referatul de evaluare cu nr. 6159/11.05.2017, pe baza acestuia obținându-se și avizul Consiliului Local Municipal călărași de schimbare a încadrării zonei respective, din una cu destinație comercială în una industrială. La acest proiect, obiecții a făcut și Brico Imobiliare Călărași SA, care deține în zonă un spațiu comercial cu produse de construcții. În cauză, s-au înregistrat mai multe plângeri penale, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals și uz de fals.