Călărași SUD
Actualitate

Senatorul Filipescu face bilanțul după o lună de guvernare PNL

banner

Senatorul PNL Răducu Filipescu a făcut un scurt bilanț al primei luni de guvernare cu Ludovic Orban prim-ministru. Liberalul a mărturisit că zestrea rămasă de la PSD este dezastruoasă: “De ce și-a asumat guvernarea PNL? Ca să oprească dezastrul acesta făcut de PSD. Nici n-am putut visa că este așa mare dezastru.

Nu vreau să exagerez, că nu sunt vreun plângăcios. Dar niciodată n-a mai fost așa. Răul pleacă de la faptul că cel care a condus PSD și guvernul, adică Dragnea, a avut niște interese directe, personale. Și a făcut toate compromisurile posibile ca să scape în primul rând de pușcărie…”

Filipescu a mai explicat că din cauza modului în care PSD a guvernat în ultimii trei ani, rata inflației a urcat la 3,8% iar deficitul a sărit de 4%.

Măsuri imediate luate de Guvernul Orban

Măsurile imediate luate de guvernul Orban au fost de natură să consolideze statul de drept dar și să  repare credibilitatea României în plan extern. Filipescu a dat și exemple: organizarea celor două tururi de scrutin, când li s-a asigurat dreptul de vot cetățenilor din țară și diaspora, nominalizarea unei persoane care se bucură de credibilitate, în persoana Adinei Vălean, pentru funcția de comisar european din partea României, s-au reluat contactele cu partenerii externi.

Senatorul PNL spune că și desecretizarea Dosarului 10 august 2018 este importantă pentru ca românii să afle adevărul despre acele evenimente. De asemenea, abrogarea Recursului Compensatoriu, care dădea drumul infractorilor periculoși în societate, este tot o realizare a guvernului PNL, care a rezolvat această problemă alături de Parlament.

Susținerea economiei și a mediului de afaceri

Senatorul Filipescu a prezentat și câteva din principalele măsuri luate de guvernul PNL pentru susținerea economiei și a mediului de afaceri. Este vorba de banii companiilor private sechestrați practic prin nedecontarea la timp a sumelor reprezentând TVA, Guvernul Orban deblocând această situație.

Rectificarea bugetară s-a făcut ținând cont de necesarul finanțărilor pentru lucrările făcute prin PNDL. O serie de companii care începuseră lucrările ajunseseră într-o situație dificilă din cauza neplății la timp. Eliminarea accizelor la carburanți a fost o altă măsură prin care guvernarea PNL a ajutat mediul de afaceri.

Guvernul PNL a dispus elaborarea unui act normativ pentru interzicerea exportului de bușteni în spațiul extra-comunitar, au fost întețite controalele în zonele unde se desfășoară activități cu impact semnificativ asupra mediului.

Fondurile europene sunt o sursă importantă de finanțare pentru România. Drept pentru care guvernul PNL pune mare accent pe accesarea acestora.

Senatorul Filipescu a abordat și tema răspunderii angajate de guvernul condus de Ludovic Orban pe trei proiecte de lege. Este vorba de proiectul de modificare a legilor justiției, proiectul de lege privind plafoanele bugetare pentru anul 2020 și un proiect de lege pentru modificarea OUG 51/2019. Ultimul proiect face referire la nevoia de a repara greșeala făcută de PSD și anume scoaterea transportului intra-județean din sfera serviciilor publice. Practic, ordonanța dată de PSD bloca posibilitatea și dreptul elevilor de a se folosi de facilitățile date de lege pentru a se deplasa la școală cu mijloacele de transport în comun.

Articole asemănătoare

Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL: Klaus Iohannis este garanția faptului că România poate face pasul către normalitate. A folosit fiecare pârghie constituțională ca să blocheze PSD!

publish@calarasisud.ro

PRO România / Ponta: În niciun caz n-aş vota să vină un guvern Ludovic Orban, că e ca şi când sari din lac în puţ

PNL / Numai prin vot ne eliberăm de rămăşiţele comunismului şi de un PSD care a inhibat dezvoltarea României

publish@calarasisud.ro

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și folosirea datelor dvs. pe acest site web.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Respectând prevederile legii 677/2001 vizând protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și la libera circulație a acestor date, SC GRUPEX 2000 SRL este înscrisă la ANSPDPC ca operator de date cu nr. 0019559 . Clientul companiei SC GRUPEX 2000 SRL își exprimă în mod expres consimțământul ca datele sale personale să fie preluate, stocate și prelucrate prin sisteme manuale și automate în următoarele scopuri: livrarea de servicii, îmbunătățirea conținutului furnizat, activități statistice sau de raportare. Accept Citește mai departe...