AcasăActualitateAlertă la DSVSA Călărași: PPA confirmată în județul Ilfov

Alertă la DSVSA Călărași: PPA confirmată în județul Ilfov

În data de 1 iulie 2022 a fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane, prin buletin de analiză emis de IDSA bucurești, la porci domestici într-o exploatație nonprofesională din localitatea Bălăceanca, județul Ilfov.

Față de focarul nou apărut, începând cu data declarării oficiale a bolii și în baza planului de măsuri de combatere aprobat de CLCB județean Călărași, se dispun măsuri de restricții în exploatații nonprofesionale și exploatații comerciale deținătoare de animale din:

  • zonele de protecție definite în raport cu focarul, la nivelul exploatațiilor nonprofesionale de animale și comerciale pe raza localității Fundeni, în raport cu localizarea focarului;
  • zonele de supraveghere definite în raport cu focarul la nivelul exploatațiilor nonprofesionale de pe raza localităților Plătărești, Dorobanțu, Podu Pitarului, Pițigaia, Postăvari, în raport cu localizarea focarului;
  • este interzisă mișcarea suinelor, produselor și subproduselor provenite de la acestea, a gunoiului de grajd.

Mișcarea animalelor din celelalte specii va fi efectuată doar cu acordul DSVSA Călărași în baza notificării medicului veterinar de liberă practică de la nivelul localității.

DSVSA Călărași atenționează crescătorii de suine asupra respectării Ordinului ANSVSA nr. 20/2018 privind deținerea în gospodăriile populației a unui număr limitat de suine, cu respectarea condițiilor de biosecuritate:

  • până la 5 capete suine la îngrășat doar pentru consum familial;
  • până la 20 capete suine și peste 20 capete suine, proprietarului îi revine obligația declarării activității și înregistrarea sanitară veterinară la DSVSA Călărași, declararea activității la Registrul Comerțului;
  • suinele deținute, obligatoriu vor fi identificate prin crotaliere;
  • suinele vor fi declarate la registrul agricol.

Atenție! Este interzisă creșterea de suine la stâne, diguri de ape, pe terenuri agricole, în fonduri de vânătoare.

Atenție! Târgurile de animale se mențin închise!

În gospodăriile populației, DSVSA Călărași recomandă crescătorilor de porci:

  • de a aplica reguli minime de biosecuritate care nu implică costuri suplimentare; intrarea în zona de creștere a porcilor se va face în haine și încălțăminte special prevăzute în acest sens, folosite doar în interiorul curții, instalarea de dezinfectoare pietonale la intrarea în gospodărie și adăpostul porcilor;
  • examinarea zilnică a efectivelor de porci;
  • informarea imediată a medicului veterinar cu privire la orice suspiciune de boală;
  • nu se vor sacrifica, pentru consum, animalele bolnave sau cele care sunt în contact cu acestea;
  • cadavrele vor fi menținute în gospodărie până la sosirea medicului veterinar;
  • se va limita accesul altor persoane sau vehicule în gospodărie, mai ales dacă este cunoscut că acestea vin în contact cu porci din alte crescătorii sau din zone în care evoluează pesta porcină africană.

Peste porcină africană este o epizootie de mare difuzabilitate, care afectează doar porcul domestic și mistrețul.

Pesta porcină africană nu se transmite la om, însă omul poate fi un vector indirect al transmiterii bolii, pesta porcină africană având un puternic impact social cât și economic.

Despăgubiri pentru gospodăriile afectate de PPA vor fi acordate în cazul în care deținătorii de suine vor declara animalele la primărie, la registrul agricol și vor conlucra cu medicii veterinari de liberă practică și cu autoritățile veterinare privind anunțarea cazurilor de boală și / sau moarte la suinele deținute, pentru prevenirea și limitarea focarelor de infecție cu PPA, aceștia urmând a fi despăgubiți pentru pierderile suferite conform HG 1214/2009, cu modificările ulterioare HG 484/2018.

În cazul nerespectării condițiilor de biosecuritate și deținerii unui număr mai mare de 5 capete porci pentru îngrășat și consum familial, fără a deține certificat de înregistrare sanitară veterinară emis de DSVSA Călărași, cât și deținerea de suine necrotaliate, vor fi aplicate amenzi în baza HG 984/2015, cu modificări, în valoare de până la 2.400 lei.

Director executiv,

Dr. Gheorghe DRĂGĂNICĂ

Articolul precedentAnghel. Nea Anghel. A doua dezrădăcinare
Articolul următorA N U N Ț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read