Poliția rutieră are ca principal obiectiv prevenirea accidentelor de circulație și implicit protejarea integrității corporale și a vieții participanților la trafic, deziderat ce se realizează în contextul asigurării fluenței și siguranței traficului rutier.
În acest scop se acționează atât preventiv cât și coercitiv, activitățile specifice fiind concentrate pe cauzele generatoare de accidente rutiere și pe zonele cu risc ridicat de accidente.
Pentru conștientizarea riscurilor generate de lipsa conduitei preventive și a urmărilor grave pe care le poate avea încălcarea normelor rutiere, aducem în atenția participanților la trafic situația statistică a accidentelor rutiere grave produse în primele 6 luni ale anului 2021, comparativ cu semestrul I din anul 2020:
Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave identificate la nivelul județului Călărași sunt următoarele: indisciplina pietonilor, neacordarea priorității de trecere vehiculelor, depășirea neregulamentară și viteza.
Un alt domeniu sensibil, avut în vedere permanent de polițiștii rutieri, este acela al categoriilor de participanți la trafic frecvent victimizate, constituite din pietoni, bicicliști și căruțași.
Contravențiile precum opririle și staționările neregulamentare, nu sunt generatoare de accidente rutiere și nu au un impact atât de important asupra vieții, integrității corporale și sănătății participanților la trafic, pericolul public al acestora fiind mult mai redus, însă din pricina impactului pe care-l au asupra fluenței și civilizației traficului rutier, sunt mereu în atenția polițiștilor.
INDICATORI | TOTAL CUMULAT | |
2020 | 2021 | |
Infracțiuni sesizate total | 277 | 309 |
– la regimul circulației | 159 | 180 |
– de altă natură | 118 | 129 |
Contravenții constatate total | 17.408 | 22.530 |
– alcool | 257 | 228 |
– viteză | 8178 | 8438 |
– prioritate pietoni | 103 | 188 |
– prioritate vehicule | 98 | 175 |
– depășire | 232 | 236 |
– pietoni | 531 | 656 |
– bicicliști | 793 | 1146 |
– căruțași | 189 | 251 |
Permise de conducere reținute total | 1.628 | 1.976 |
– alcool | 257 | 228 |
– viteză | 537 | 610 |
– prioritate pietoni | 103 | 186 |
– prioritate vehicule | 98 | 177 |
– depășire | 232 | 237 |
Certificate înmatriculare total | 497 | 522 |
Pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente în primele 6 luni din anul 2021, în cadrul acțiunilor organizate la nivelul județului Călărași au fost constatate 22.530 (+5.122) contravenții reprezentând o creștere de 22,73 % față de perioada similară a anului 2020, au fost reținute 1.976 (+348) permise de conducere autoși retrase până la remedierea deficiențelor constatate 522 (+25) certificate de înmatriculare.
În acest context, recomandăm tuturor participanților la traficul rutier, să manifeste maximă atenție, să adopte o conduită preventivă sporită, să circule cu prudență și să respecte prevederile legale în vigoare, precum și indicațiile polițiștilor rutieri.
Pentru orice dificultate întâmpinată în traficul rutier, puteți solicita sprijin polițiștilor angrenați în misiunile de supraveghere, fluidizare și control, ori puteți apela numărul unic de urgență 112.