AcasăBREAKING NEWSÎncă un șoc pentru magistrații călărășeni: Ion Dochița a fost eliberat!

Încă un șoc pentru magistrații călărășeni: Ion Dochița a fost eliberat!

În cursul zilei de ieri, Curtea de Apel București a dispus punerea, de îndată, în libertate a șefului firmei Euroavi SA Dragalina, Ion Dochița. Împotriva acestuia nu s-a luat nici o altă măsură preventivă.

probe fanteziste

S-a dispus instituirea controlului judiciar pentru Nikolov Lubomir Ivanov, Sebe Marius Leonică și Csillag Răzvan Adrian, pe o durată de 60 de zile. Decizia a fost emisă la data de 29 iunie 2016. Anterior, în dosarul nr. 966/116/2017, Tribunalul Călărași a admis, la data de 22.06.2017, acțiunea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, dispunând arestarea pentru 30 de zile a următorilor: Dochița ion, Nikolov Lubomir Ivanov, Sebe Marius Leonică, Csillag Răzvan Adrian. Decizia Curții de Apel București, care este definitivă, vine ca un nou duș rece pentru procurorii călărășeni. Ion Dochița, șeful de la SC Euroavi SA, a stat o săptămână la beci, fie pentru că judecătorii călărășeni interpretează probele într-un mod extrem de personal, fie pentru că procurorii călărășeni instrumentează cauze în baza unor probe fanteziste.

Descinderi

La data de 21 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi și cei de la Direcția Operațiuni Speciale au efectuat 43 de percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa şi în municipiul Bucureşti. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, rambursări ilegale de T.V.A. şi spălare de bani în domeniul livrărilor intracomunitare de produse alimentare. Cauza e instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași. Principala firmă vizată a fost SC Euroavi SA Dragalina.

Documentații false

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2010 – 2015, reprezentanții unor societăţi comerciale cu sedii în judeţul Călăraşi şi în Bucureşti, ar fi conceput și implementat un mecanism de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin efectuarea de livrări intracomunitare fictive de mărfuri. Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi folosit documentaţie falsă (facturi fiscale, documente de transport), utilizând societăți comerciale de tip „fantomă” din afara statului român (Bulgaria și Cipru). Astfel, aceștia ar fi livrat fictiv produse alimentare către aceste firme fantomă, însă în realitate le-ar fi vândut prin intermediari, cu documente fictive sau “la negru” pe teritoriul României, eludându-se în acest fel T.V.A. datorată bugetului de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read