În județul Călărași, numărul votanților prezenți la urne, în cadrul Referendumului pentru redefinirea Căsătoriei în Constituția României, derulat pe parcursul zilelor de 6 și 7 octombrie, a fost de 55.353, dintr-un total de 251.920 de persoane înscrise în listele electorale.
Date statistice
Astfel, rata de participare la vot, la sfârșitul celor două zile de scrutin, a fost de 21,97 %, mai mare cu 1,56 % decât media națională, care a fost de 20,41 %. Pe raza județului Călărași s-au organizat 253 de secții de votare. În prima zi, sâmbătă, 6 octombrie, în primele 3 ore ale scrutinului, rata de participare a fost una insignifiantă, de 1,10 %, în condițiile în care rata națională de participare la vot era de 0,97%. În primele 3 ore ale scrutinului, la Secția nr. 44, organizată în cadrul Liceului Tehnologic Transporturi Auto, din Călărași, nu s-a prezentat nici un elector. Același lucru s-a înregistrat și la Secția nr. 152, din cadrul Școlii Ileana. Câte un votant a fost înregistrat în cadrul secțiilor 123 (Școala Boșneagu), 121 (Școala Dorobanțu), 88 (Liceul Tehnologic Borcea). Pe raza municipiului Călărași, la aceeași perioadă raportată, în topul secțiilor codașe au fost: nr. 19 (Școala Mihai Viteazu), cu 3 voturi; nr. 3 (Scoala Gimnazială Carol I), 3 voturi; nr. 48 (Școala primară nr. 6), cu 4 voturi.
Satul Valea Presnei a fost extrem de activ
După 28 de ore de votare, pe parcursul perioadei 7:00 – 21:00, sâmbătă, 6 octombrie și duminică, 7 octombrie, la nivelul județului Călărași, cea mai mare rată de participare la vot s-a înregistrat în satul Valea Presnei, la Secția de votare nr. 151, cu un procent de 75 %. Au fost 148 de alegători înscriși, iar structura votului se prezintă astfel: alegători înscriși 148; votanți pe listele permanente – 49; votanți pe listele suplimentare – 58; votanți cu urna mobilă 4; total votanți – 111. La școala din satul Pădurișu (Secția nr. 138), procentul prezenței la vot a fost de 66,20 %. La secția nr. 172 (Școala Coconi), procentul de participare la vot a fost de 65,46 %. La polul opus, în municipiul Călărași, s-au situat: Secția 24 Călărași (Liceul Dan Mateescu) – 9,07 %; Secția 46 (Școala Constantin Brâncoveanu) – 9,42 %; Secția 48 (Școala nr. 6) – 9,96 %. În județ, cele mai mici procente s-au înregistrat la: Secția nr. 125 (Școala Dragalina) – 8,30 %; Secția nr. 127 (Școala Dragalina) – 9,71 %; Secția nr. 121 (Școala Dichiseni) – 10,69 %.
3 ani de pușcărie pentru vot multiplu
Un incident cu caracter penal s-a înregistrat în cadrul Secției nr. 111 (Școala Călărașii Vechi). Elena Alecu a fost prinsă votând de două ori. Elena Alecu este director executiv în cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Călărași. O membră a comisiei de votare, Lucica Tudor, fostă angajată a Primăriei Cuza Vodă, a fost cea care i-a înmânat două buletine de vot. În apărarea acesteia a sărit Niculina Comănescu, soție de preot, membră a unei organizații neguvernamentale. Cea care a sesizat frauda a fost reprezentanta Partidului Mișcarea Populară, o tânără de 25 de ani, Rodica Stoian. Inspectoratul Județean de Poliție Călărași, prin Biroul de presă, confirmă incidentul: „Colegii mei au stabilit că în ziua de 6, sâmbătă, o doamnă, de 49 de ani, din municipiul Călărași, a votat la secția respectivă atât pentru ea, cât și pentru mama ei, bolnavă, care nu se putea deplasa”, e declarația făcută de ag. Bianca Ghiveci, din partea IPJ Călărași. Pentru această faptă, directoarea executivă Elena Alecu, membră a Partidului Social Democrat, riscă până la 3 ani de pușcărie.