Călărași SUD
Politică

Senator Filipescu: Important este să schimbăm Guvernul

banner

În prima conferință de presă după ce PNL a câștigat alegerile europarlamentare, la nivel național și local, senatorul liberal Răducu Filipescu a precizat scurt și clar: “Nu vreau să mă laud, pentru că n-avem de ce.”  Liderul liberal spune că mai important decât că PNL a câștigat alegerile este ca guvernul PSD să cadă, iar pentru interesul țării, partidele din Opoziție trebuie să preia guvernarea:

“Important este să schimbăm Guvernul. Că ne va aduce un plus sau un minus pentru celelalte campanii electorale, mai puțin contează. Este foarte posibil, și după declarațiile lui Dacian Cioloș, să ne așezăm cu toții la masă și cu o majoritate policoloră, care va funcționa destul de greu, dar care trebuie să funcționeze, să guvernăm. O facem cu USR, PMP, cu o parte consistentă din ALDE, cu Pro România…. numai PSD să nu fie. Este nevoie de niște voturi. Fiecare partid va avea portofolii în concordanță cu rezultatul din alegeri. Și ungurii vor schimba pagina. Crede că o colaborarea cu UDMR este necesară.”

Filipescu crede că în urma negocierilor dintre partide, este foarte posibil ca până la alegerile președințiale să avem guvern nou.

Articole asemănătoare

Senatorul Filipescu: “Mitingul PSD este inutil şi ridicol”

publish@calarasisud.ro

Senatorul Filipescu vrea o lege prin care cei cu pensii mari să nu poată fi și angajați la stat

publish@calarasisud.ro

Senator Filipescu: “35% ar fi un procent minim pe care noi să-l atingem la Europarlamentare

publish@calarasisud.ro

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și folosirea datelor dvs. pe acest site web.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Respectând prevederile legii 677/2001 vizând protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și la libera circulație a acestor date, SC GRUPEX 2000 SRL este înscrisă la ANSPDPC ca operator de date cu nr. 0019559 . Clientul companiei SC GRUPEX 2000 SRL își exprimă în mod expres consimțământul ca datele sale personale să fie preluate, stocate și prelucrate prin sisteme manuale și automate în următoarele scopuri: livrarea de servicii, îmbunătățirea conținutului furnizat, activități statistice sau de raportare. Accept Citește mai departe...