Primăria Municipiului Călărași a semnat un nou contract finanțat din fonduri europene, proiect ce se adaugă celor 17 aflate deja în implementare, valoarea totală fiind de 37,4 milioane euro.
Accesat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4, proiectul ”Sporirea gradului de mobilitate al populației prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană alternativă, cu stații inteligente automatizate de biciclete în municipiul Călărași”, semnat joi, 30 aprilie 2020, are o durată de implementare de 24 de luni și o valoare elibigilă de 6.194.443 lei (aproximativ 1,3 milioane euro), co-finanțarea municipiului fiind de 2%.
19 locații din întreg municipiul Călărași sunt propuse prin proiect pentru amplasarea stațiilor inteligente automatizate de biciclete și triciclete, toate fiind prevăzute cu stații de andocare independente energetic, cu încărcare unidirecțională și sistem software ce permite accesul prin intermediul dispozitivelor mobile.
Pe lângă stațiile automatizate, proiectul presupune și achiziția a190 biciclete inteligente, 6 triciclete pentru seniori și 6 triciclete pentru persoane cu disabilități,toate prevăzute cu sistem de protecție antifurt, softwarecu monitorizare GPS, modul de comunicații mobile GPRS/Wi-Fi, precum și modul de comunicații cu terminalele și stațiile de preluare/predare.
Tricicletele sunt special adaptate pentru soluții de bike-sharing dedicate persoanelor în vârstă și celor cu disabilități și dispun de aceeași configurație.
Sistemul de ticketing al bicicletelor inteligente va permite folosirea cu rapiditate și ușurință schimbarea modalității de transport și va fi parte integrantă în sistemul de ticketing al transportului public.
Prezentul contract este complementar unui nou proiect, aflat în precontractare ce presupune înființarea unei rețele de aproximativ 5 km de piste de biciclete, valoarea lui fiind de 1,1 milioane euro.