AcasăPe surseCurve de autostradă: Lover boy folosea cabluri, furtunuri și bâte

Curve de autostradă: Lover boy folosea cabluri, furtunuri și bâte

La data de 15.02.2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului Dumitru Vasile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Alt lover boy

În cauză există suspiciunea  rezonabilă că, începând cu anul 2016, inculpatul a recrutat prin metoda „lover boy” două tinere pe care ulterior, prin induceri în eroare, dar și prin exercitarea de violențe fizice, le-a determinat să se prostitueze în folosul său, exploatându-le astfel sexual. Tinerele întrețineau relații sexuale contra cost zilnic, cu diverşi clienți, conducători auto aflați în tranzit şi pe care îi acostau pe Autostrada A2 sau pe șoseaua de centură a municipiului București, sumele de bani încasate fiind însuşite integral de către inculpat.

Bătute cu cabluri, furtunuri și bâte

La sfârșitul lunii ianuarie 2018, una dintre tinerele traficate a reușit să sesizeze organele de poliție ocazie cu care a relatat faptul  că a fost determinată prin agresiuni fizice să se prostitueze, inculpatul Dumitru Vasile exercitând repetat, asupra sa, acte de violență (lovituri cu cabluri, furtunuri și bâte), aspect confirmat de expertiza medico-legală efectuată în cauză, care a concluzionat că victima prezintă multiple leziuni traumatice pe toate zonele corpului.

Arestat preventiv

La data de 16.02.2018 Tribunalul Călărași a dispus arestarea preventivă a inculpatului Dumitru Vasile pe o perioadă de 30 de zile.   Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul  Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate-Călărași și a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Must Read